Românii care locuiesc la curte trebuie să fie atenți la modul în care folosesc spațiul din fața gospodăriei. O practică întâlnită mai ales în zonele rurale și la periferia orașelor poate aduce probleme atunci când materialele ajung să fie abandonate sau păstrate pe domeniul public în condiții care contravin legislației privind gestionarea deșeurilor.
În timpul unor lucrări de renovare sau amenajare, proprietarii obișnuiesc să descarce temporar în apropierea porții saci cu materiale, nisip, pietriș, lemne sau resturi provenite din construcții. Problema apare atunci când aceste materiale rămân pe trotuar ori pe un spațiu public și sunt tratate, după caz, ca deșeuri abandonate sau depozitate în afara spațiilor autorizate.
OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor prevede că abandonarea, aruncarea și ascunderea deșeurilor sunt interzise. De asemenea, deținerea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate este interzisă.
Amenzile pot ajunge la 20.000 de lei
Pentru persoanele fizice care încalcă prevederile art. 20 alin. (3), (4) și (5), legislația prevede amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei. Pentru persoanele juridice, sancțiunea poate ajunge între 50.000 și 70.000 de lei.
În plus, în cazul abandonării deșeurilor, legea prevede și obligația de a suporta costurile pentru ridicarea acestora, curățarea terenului și eliminarea lor conform legislației.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F6-poza-pt-FB.jpg)
Obiceiul de la curte care poate aduce amenzi usturătoare
Atenție la ce se întâmplă în fața porții
Așadar, proprietarii trebuie să facă diferența între descărcarea temporară a unor materiale necesare pentru o lucrare și abandonarea unor deșeuri pe domeniul public. O grămadă de moloz sau alte resturi provenite din construcții nu poate rămâne pur și simplu în fața casei, fără să fie gestionată corespunzător.
Regulile sunt valabile indiferent dacă gospodăria se află într-un sat, într-o comună sau la marginea unui oraș. Autoritățile pot interveni atunci când constată încălcări ale legislației privind regimul deșeurilor, iar sancțiunile prevăzute de OUG 92/2021 sunt semnificative.
CITEȘTE ȘI: Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Trotinetele au fost interzise în parcuri și locuri de joacă. Consiliul Local a luat decizia