Astfel, jucătorii echipei FC Botoșani vor reveni la pregătire pe 18 iunie. Programul de pregătire pentru perioada de vară a fost stabilit dar încă nu se știu adversarii din meciurile amicale, programul meciurilor urând a se stabili în perioada imediat următoare. Din câte se pare, sunt șanse mari ca în această vară, botoșănenii să joace un amical de lux cu Dinamo kiev.
„Pe 18 iunie avem reunirea lotului. 19 și 20 iunie sunt zile cu antrenament și controlul medical. Vom juca un meci pe 29 iunie iar pe 1 iulie mergem într-un cantonament în Austria. Cantonamentrul e de pe 1 pe 13 iulie. De pe 15 pe 22 iulie vrem să fim cu toții aici pentru a pregăti începerea campionatului. Avem stabilite datele de jocuri dar nu avem încă adversarii. Sunt șanse mari să jucăm cu Dinamo Kiev. Săptămâna asta este rezervată pentru a stabili advresarii”, a declarat Costel Enache.
Tehnicianul a spus că și-ar dori să aibă la începutul cantonamentului din Austria, tot lotul de jucători cu care va aborda sezonul următor.
„O să-l readucem la pregătire pe Corban, un jucător pe care l-am urmărit și vrem să ne bazăm pe el. Târșa va reveni și el. A avut un retur reușit. Mai avem câțiva jucători tineri care vor veni. Referitor la jucătorii cu experiență, suntem în contacte dar este vorba de jucători străini”, a declarat Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani.
Gruparea moldavă a terminat sezonul competițional 2017-2018 pe locul 8 iar în ediția viitoare de campionat va avea ca obiectiv declarat calificarea în play-off-ul Ligii I.