Anda Adam, decizie radicală în plină epidemie de coronavirus: ”Mergem înainte, scăpăm noi și de acest virus”

Anda Adam, decizie radicală în plină epidemie de coronavirus: ”Mergem înainte, scăpăm noi și de acest virus”

Epidemia de coronavirus le determină și pe vedete să ia măsurile cerute de autorități, cu atât mai mult cu cât – începând de mâine, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis – va fi decretată starea de urgență pe teritoriul țării noastre.

Anda Adam nu face excepție și, mai mult, le-a transmis urmăritorilor săi că  – dacă până acum a mers la sală din dorința de a-și face exercițiile care o ajută să se mențină în formă maximă – va rămâne la domiciliu pentru a se proteja și pentru a-i proteja și pe ceilalți. Însă vedeta și-a păstrat și tonul optimist, spunând că, împreună, vom trece cu toții și peste asta.

”Profit de timpul liber si m-am antrenat maxim pana nu se inchid toate! Am fost singura in sala si ca si voi, ideal e sa stam mai mult in casa in perioada asta.O sa imi continui antrenamentele la domiciliu incepand de azi. Mergem inainte, scapam noi si de acest virus❗️??”, a scris Anda Adam pe pagina ei de Instagram.

Anda Adam este optimistă

Anda Adam: ”Soțul să aibă tot timpul mâncare și să fie satisfăcut din punct de vedere culinar”

Întrebată care este, din punctul său de vedere, rețeta perfectă pentru o căsnicie fericită, senzuala Anda Adam a dat un răspuns surprinzător. Totul ar ține de capitolul… culinar, mai precis ”orgasmul culinar” care ar ajuta în proporție de 100%.

”Dacă vrei să ai o căsnicie fericită trebuie ca soțul să aibă tot timpul mâncare și să fie satisfăcut din punct de vedere culinar. Dacă e mâncat și este satisfăcut niciodată nu vor exista certuri. Când nu mănânci începi și te cerți. Cel puțin la noi ordinea este așa: orgasmul culinar și după aia celălalt orgasm. Dar fără ceva în burtică nu cred că vine celălalt.(..) Noi suntem foarte inventivi, suntem foarte spontani. Cred că monotonia poate să apară când nu mai există interes. Atât timp cât există interes nu prea ai cum să ajungi în faza aia de monotonie. Important este să existe iubire și idei de făcut ceva nou”, mărturisea Anda Adam, în urmă cu ceva timp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Click.ro
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani