Andi Constantin va fi noul ”Burlac”. Ce pretenții are de la viitoarea parteneră: ”Plec la drum cu gândul să mă însor”

Cel pentru care mai multe femei se vor lupta, în noul sezon al emisiunii „Burlacul” este chiar Andi, cea mai apreciată ispită de la „Insula Iubirii”. Tânărul, în vârstă de 29 de ani, a renunțat la ispite și vrea să fie cucerit.

Cel de-al șaselea sezon al emisiunii ”Burlacul” va începe, în curând, la Antena 1 și îl va avea ca protagonist pe Andi Constantin. El a devenit cunoscut pentru apariția sa în rolul de ispită la „Insula Iubirii”. De asemenea, tânărul este multiplu campion la fitness și antreprenor. Acum, Andi este pregătit de însurătoare și speră ca în cadrul emisiunii să își cunoască sufletul-pereche.

Tânărul nu a avut foarte multe relații până acum deoarece nu i-a fost câștigată încrederea. Acum, însă, își dorește să își formeze o familie, mai ales că majoritatea prietenilor săi sunt căsătoriți și au copii.

”Am 29 de ani, sunt multiplu campion la fitness, antreprenor și creator de content digital. Sunt noul burlac pentru că acum știu ce îmi doresc și mă simt pregătit pentru acest pas! Până la 30 de ani am simțit nevoia să experimentez, să ies, să cunosc. Cu siguranță oamenii cred despre mine că sunt genul acela de bărbat care iese în oraș în fiecare seară, dar nu mulți oameni îl cunosc pe adevăratul Andi. Sunt un om care iubește natura, animalele, dar și motoarele.

Nu am avut foarte multe iubite pentru că nu mi s-a câștigat încrederea de foarte multe ori. Îmi doresc să am o relație stabilă, să am o familie. Speram că, undeva la 30 de ani, o să am o familie deja, mai ales că mă uit la prietenii mei din copilărie și văd cât de fericiți sunt în relațiile lor, cei mai mulți au și copii. Vreau să dăruiesc fericire și vreau să împart viața mea la doi, la trei, pentru că merită împărțită!”, a declarat Andi la testimoniale.

Ce pretenții are de la viitoarea parteneră de viață

În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, Burlacul va pleca alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia. Iar fetele se vor lupta pentru a-i câștiga inima lui Andi.

Însă… tânărul are și pretenții de la femeia pe care și-o dorește alături pentru tot restul vieții sale.

”Femeia care îmi va deveni soție trebuie să fie foarte răbdătoare, foarte înțelegătoare, pentru că uneori sunt schimbător și îi pot afecta starea ei. Tebuie, în același timp, să fie dedicată nouă pentru că și eu, la rândul meu, mă dedic total când sunt într-o relație. Altfel nu cred că ar merge”, a declarat Andi la Antena Stars.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Click.ro
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Gandul.ro
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!