Andone, Lupescu și Prunea s-au relaxat ca boierii. “Brigada” anti-Burleanu, șpriț corect, înainte de Paște, în Herăstrău

Pe Ioan Andone, Ionuț Lupescu și Florin Prunea nu-i leagă doar trecutul alb-roșu, ci și o prietenie trainică. Cu doar câteva zile înainte de Paște, cele trei legende ale clubului Dinamo s-au întâlnit la un restaurant select din Herăstrău, pentru o masă boierească și un șpriț „corect”. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile cu “brigada” anti-Burleanu în plină acțiune.

Ioan Andone, Ionuț Lupescu și Florin Prunea au fost unii dintre cei mai vocali critici încă din momentul numirii actualei conduceri a FRF. Cei trei au declarat, de câte ori au avut ocazia, că lucrurile nu se îndreaptă deloc în direcția corectă, Răzvan Burleanu fiind ținta lor favorită.

Din păcate, au și dreptate, fotbalul românesc fiind în lumea a treia, iar ultimele rezultate, în special cele ale echipei naționale, reprezintă dovada de netăgăduit.

Ionuț Lupescu chiar a candidat contra lui Răzvan Burleanu, susținut puternic de Ioan Andone, Florin Prunea și alți “grei” din fotbalul românesc, însă actualul șef al FRF, ca să-l cităm, l-a “ciuruit”. În prezent, celor trei simboluri ale echipei Dinamo le-a mai rămas doar speranța că reprezentativa României va redeveni ce a fost în trecut. Până atunci, se bucură de fiecare clipă pe care o petrec împreună.

Ioan Andone, Ionuț Lupescu și Florin Prunea, în formă maximă

Zilele trecute, CANCAN.RO i-a întâlnit pe Ioan Andone, Ionuț Lupescu și Florin Prunea în formă maximă, la “Il Locale”, un restaurant select din Herăstrău. “Brigada” anti-Burleanu s-a relaxat și și-a potolit foamea cu cele mai delicioase preparate. De la masa lor nu putea lipsi un vin bun, de calitate, cu care cei trei au “alungat” setea. Ocazional, mai “aruncau” câte un ochi către o plasmă, unde rula un meci din Liga 1.

(VEZI AICI: BOȘII FOTBALULUI AU IEȘIT PE PRIMĂVERII! MIRCEA LUCESCU, DINU ”VAMĂ” ȘI IOAN ANDONE AU PUS ȚARA LA CALE, LA FIOR DI LATTE)

Andone, Lupescu și Prunea, șpriț „corect” înainte de Paște (Foto: CANCAN.RO)

Ioan Andone, Ionuț Lupescu și Florin Prunea nu l-au menajat, probabil, nici de această dată, pe Răzvan Burleanu, pe care l-au contestat cu fiecare ocazie în presă. Cei trei au fost, însă, în formă maximă și, mai mult ca sigur, nu au ratat ocazia să-și amintească de momentele când făceau legea pe terenul de fotbal. Întâlnirea a durat câte zeci de minute, însă a fost, cu siguranță, una de neuitat.

(NU RATA: CRISTI BORCEA ȘI “TĂTICUL MCDONALD’S”, ȘPRIȚ RECE ȘI TRABUC PE PLAJA MILIONARILOR. CUM S-AU PROTEJAT ÎNAINTE DE “TRATAMENT”)

Răzvan Burleanu, contestat dur: “E Ceaușescu în miniatură”

Florin Prunea a anunțat, recent, că ar fi candidat la președinția FRF, dar numai în cazul în care Răzvan Burleanu s-ar fi retras. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, “dușmanul” fostului portar al echipei naționale a mai obținut un mandat, prilej pentru legenda clubului Dinamo să-l compare cu Nicolae Ceaușescu.

Dacă Răzvan Burleanu nu mai candida, eu candidam. O să fie cel puțin trei, patru oameni care se bagă dacă Burleanu dispare. Membrii Comitetului Executiv ne înjurau pe toți.

Pe Chivu, pe mine, pe Lupescu. Astea sunt alegeri? Ce șansă poți să ai când s-au înființat 40 de cluburi peste noapte, iar la două săptămâni după alegeri au dispărut. Foarte bine că nu candidează nimeni. Trebuie să vadă toate lumea ce se întâmplă: Ceaușescu în miniatură.

Astea nu sunt alegeri. Asta este imaginea Federației Române de Fotbal? Dacă Popescu nu era condamnat și Burleanu nu era împins de politic, știți ce se întâmpla. Așa a ajuns el președinte. De ce să candidez? Să pățesc și eu ceva?”, a spus Florin Prunea.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Click.ro
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!