Andra a avut curajul să apară așa la „Vocea României”! Decolteul amețitor a acaparat toate privirile

• Știri

Andra este unul dintre cei mai apreciați și respectați artiști din România, vocea ei inconfundabilă a reușit să ajungă la inimile a milioane de români. Vedeta nu a ieșit în evidență cu calitățile sale profesionale, ci și cu cele personale, are o familie frumoasă alături de Cătălin Măruță și cei doi copii, David și Eva.

Mai mult decât atât, Andra este o femeie foarte frumoasă, a dovedit-o încă o dată la ultima ediție “Vocea României“, unde a avut curajul să apară în fața publicului cu o ținută extrem de sexy. Cântăreața a purtat un costum negru, compus din pantaloni scurți și un sacou cu detalii aurii, iar decolteul amețitor a acaparat toate privirile.

Fanii au fost încântați să o vadă pe Andra şi în acest fel, iar imaginea postată de ea pe reţelele sociale a strâns zeci de mii de like-uri, dar și foarte multe comentarii.

Câţi bărbaţi a avut înainte de Cătălin Măruţă. “M-am pupat cu…”

Altfel, Andra a dezvăluit şi numărul iubiţilor pe care i-a avut înainte să se mărite cu prezentatorul TV.

„Nu am avut multe relaţii, eram ruşinoasă, dar cred că băietii mă plăceau. Nu făceam primul pas. Eu m-am pupat cu doi băieti, dar am avut doar două relaţii: cel dinainte de Cătălin şi încă unul. Relaţia care m-a împlinit este cea cu Cătălin. Eu în schimb nu suportam iubiţii surorii mele, Aura, cea mijlocie. O iubeam mult şi voiam să stea numai cu mine. Dar acum sigur ma iubeste cumnatul meu”, a spus Andra.

Înainte de a-l cunoaşte pe Cătălin, Andra a avut o relaţie cu Dragoş, un fost component al trupei Groove. „Nici eu nici Andra nu am călcat strâmb niciodata. Înainte de Cerbul de Aur am decis să ne despărţim şi să nu mai vorbim nici măcar la telefon”, declara tânărul în perioada când forma un cuplu cu artista.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!