Un incendiu a izbucnit astăzi la spitalul Mârzescu din Brașov. Flăcările au fost localizate la etajul 1 al unității medicale. Persoanele care erau în saloanele de la etajul respectiv au fost evacuate de urgență. Însă, incendiul a avut un final tragic, căci o tânără de numai 27 de ani a fost găsită carbonizată într-unul dintre saloane.
Astăzi, 4 octombrie, în jurul orei 16:00, un incendiu a izbucnit la spitalul Mârzescu din Brașov. Alarma a fost dată imediat, iar echipele de salvare au intervenit de urgență. Până la sosirea pompierilor, cadrele medicale și pacienții au încercat să limiteze focul.
La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD.
„În această după-amiază, în jurul orelor 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, la o unitate medicală situată pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Brașov, a izbucnit un incendiu.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu echipajele specializate, unde au constatat că incendiul se manifestă la un etaj superior”, a transmis IPJ Brașov.
O pacientă a fost găsită carbonizată
După producerea incendiului, pacienții de la etajul 1 al unității medicale au fost evacuați de urgență. Este vorba despre 10 persoane. Însă, o tânără de 27 de ani nu a fost la fel de norocoasă. După ce incendiul a fost lichidat, femeia a fost găsită carbonizată într-unul dintre saloane. Trupul victimei a fost preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
De asemenea, alte două cadre medicale au fost intoxicate cu fum, însă au refuzat mai multe îngrijiri medicale.
„Din nefericire, după lichidarea incendiului, în interiorul unui salon a fost identificată o persoană carbonizată. În urma verificărilor efectuate, persoana a fost identificată ca fiind o femeie, de 27 de ani, care se afla internată în unitatea medicală. Trupul femeii a fost preluat și transportat la serviciul de medicină legală, în vederea efectuării autopsiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună, în consecință”, au mai transmis oamenii legii.
CITEȘTE ȘI:
Incendiu de proporții în Suceava! Mansarda unui bloc a fost mistuită de flăcări
Cine este bărbatul care pilota avionul prăbușit la Iași. Primele informații despre el