Andra a vorbit despre cele mai grele momente în carieră. Ce a avut de îndurat soția lui Cătălin Măruță: ”Nu sunt mândră de asta”

Andra a vorbit despre cele mai grele momente în carieră. Ce a avut de îndurat soția lui Cătălin Măruță: ”Nu sunt mândră de asta”
Andra Măruță/ sursă foto: Instagram

Andra Măruță face parte din categoria artiștilor cu ”greutate” din România. Chiar și după 30 de ani petrecuți pe scena muzicii românești, soția lui Cătălin Măruță are o carieră în plină ascensiune, cu bune, dar și cu rele. Deși a ajuns să fie una dintre cele mai bune voci ale României, în spatele succesului său se află multă muncă, sacrificii și compromisuri. 

În cadrul unui interviu, Andra a vorbit despre momentele mai puțin fericite din spatele carierei sale de artist. Se află pe scenă muzicii românești de peste 30 de ani, însă puțini sunt cei care știu că succesul nu l-a obținut de pe o zi pe alta. Andra a urcat pe scenă de la o vârstă fragedă. Viața i s-a schimbat radical în momentul în care a conștientizat că nimeni și nimic nu îi poate garanta succesul.

Citește și: IPOSTAZA OBRAZNICĂ ÎN CARE ANDRA MĂRUȚĂ A FOST FILMATĂ: „ȘI MĂ VEDE SOCRĂ-MIU AȘA?”. IMAGINILE AU FOST SURPRINSE ÎNTR-O PAUZĂ LA „ROMÂNII AU TALENT”

 Ce sacrificii a făcut Andra în carieră

Nopți nedormite, sacrificii, dezamăgiri, epuizarea fizică și mentală, dar și zile petrecute departe de familie. Sunt doar o parte dintre etapele către marele succes de acum. Andra recunoaște că au existat momente în care a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru a urca pe scenă.

”Cele mai grele momente pentru mine au fost cele de epuizare fizică. Repetiții lungi, intense, cu interpretare și coregrafie, nopți nedormite din diverse motive: uneori unul dintre copii este răcit, alteori sunt prea emoționată ca să pot închide ochii… Nu doar o dată am avut nevoie de ajutor medical pentru a-mi reveni rapid, pentru a urca pe scenă. Nu sunt mândră de aceste episoade, pentru că încerc să am grijă de mine, să le dau un exemplu și copiilor mei: nimic nu merită atât efort încât să îți pui sănătatea în pericol. Se întâmplă uneori și mă bucur că am reușit să mă adun și să mă refac. Sunt ocazii în care îmi readuc aminte că cel mai important este să fii sănătos, că orice altceva se poate rezolva”,  a spus Andra pentru Viva.

Andra Măruță carieră

Andra Măruță, una dintre cele mai apreciate artiste/ sursă foto: Instagram

De când a ales să-și urmeze visul, Andra a știut tot timpul că nu va renunța până când nu va ajunge cea mai bună din industria muzicală. Indiferent de suișurile și coborâșurile întâmpinate, artista nu a uitat de obiectivul său: muzica nu a fost niciodată o opțiune pentru ea.

”Orice drum ai alege, vei avea momente mai bune și momente mai grele. Fie că ești sportiv, antreprenor sau artist, cred că urcușurile și coborâșurile sunt un parcurs firesc și trebuie să înveți din fiecare pas pe care îl faci înainte, fără să uiți care este obiectivul tău, visul tău. Eu sunt o fire optimistă și totodată o luptătoare. Niciodată nu m-am gândit să renunț, să nu fac muzică nu a fost o opțiune pentru mine. Am avut mereu în jurul meu oameni care m-au ajutat în momentele în care poate îmi pierdeam speranța sau oboseala mă copleșea, oameni care au știut să îmi aducă aminte de ce fac asta și că totul se va rezolva până la urmă. Mă refer la familia mea, ei sunt „stâncile mele, datorită lor totul pare ușor!”, a mai spus Andra.

Citește și: BROMANIA, EMOȚIONAT PROFUND DE FIICA LUI MĂRUȚĂ, A LUAT DECIZIA. ANDRA ȘI VEDETA PRO TV NU SE AȘTEPTAU LA ASTA! L-A CUCERIT: ”HAI SĂ BĂGĂM 1.000.000 €!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
Click.ro
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta