Andreea Bălan încă poartă verigheta, la aproape un an de la despărțirea de George Burcea. Și actorul îi urmează gestul

Andreea Bălan încă poartă verigheta, la aproape un an de la despărțirea de George Burcea. Și actorul îi urmează gestul

Public, cei doi se declar separați și cu viețile refăcute, având deja alți parteneri de câteva luni bune. Însă, în tăcere, Andreea Bălan și George Burcea par că încă își vorbesc prin gesturi care exprimă totul. Ambii au fost surprinși în timp ce își purtau verighetele pe degete, la aproape un an de la despărțire.

De curând, Andreea Bălan a publicat o fotografie în care se află alături de fiica ei cea mică, iar, în prim plan, se observă verigheta cântăreței. Fanii au fost uimiți de gestul artistei care pare că are o relație frumoasa de dragoste în prezent cu Tiberiu Argint. „Încă mai porți verigheta??”, i-a comentat un internaut Andreei Bălan, alături de o poză cu fiica ei cea mică. (CITEȘTE ȘI: Andreea Bălan suferă din cauza faptului că nu mai poate face copii. Vedeta ia în considerare alte metode. „Să adopt sau să apelez la o mamă surogat”)

La rândul său, George Burcea a fost surprins cu verigheta pe deget, în timp ce se afla cu noua lui iubită, Viviana Sposub. Chiar dacă orice legătură amoroasă între ei s-a terminat, George Burcea și Andreea Bălan continuă să își poarte verighetele, lucru care dă de bănuit în ceea ce privește sentimentele fiecăruia. (CITEȘTE ȘI: Viviana Sposub, declarații neașteptate la Fermă. Andreea Bălan o să se înfurie când o să audă)

Se declară în sfârșit liniștită

În ciuda acestor detalii, Andreea Bălan lasă să se înțeleagă că este liniștită din punct de vedere sentimental.

„Sunt, în sfârșit, liniștită, sunt fericită, toată perioada cu separarea, cu divorțul a trecut. A trecut aproape un an, în februarie se face un an. Și sunt foarte, foarte liniștită, și mă concentrez foarte mult pe fetele mele, și vreau ca această latură, această parte personală să o țin pentru mine”, a declarat Andreea Bălan.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare