Andreea Marin, primele declaraţii despre nuntă! ”Zâna” a vorbit despre viitorul alături de Ionuţ Brîncoveanu

• Vedete
Andreea Marin, primele declaraţii despre nuntă! ”Zâna” a vorbit despre viitorul alături de Ionuţ Brîncoveanu

Andreea Marin a vorbit în cadrul unui interviu despre relaţia cu Ionuţ Brîncoveanu. ”Zâna” a confirmat povestea de dragoste cu acesta şi a spus că nu exclude posibilitatea să se recăsătorească.

”Cum ar fi să spun că nu, când toată lumea ştie. Da, sunt într-o relaţie. Am spus-o întotdeauna, bineînţeles că da (n.r. posibilitatea de a se recăsători). Eu voi trăi până în ultima mea zi, plenar. Pentru că nu mi-a fost dată să mă plâng de ea, ci mi-a fost dată să lupt pentru ea şi s-o trăiesc atât de frumos, cât îmi stă mie în putere. Este mai dificil să te implici din nou deoarece cu cât înaintezi în viaţă vine şi un soi de înţelepciune dar şi un soi de precauţie. Dar nu pot spune în momentul de faţă că sunt speriată de ceva. Am întâlnit un om bun pe care-l apreciez şi plec cu sufletul deschis înainte şi până la urmă trebuie să crezi în ceva ca să îi dai şansa să devină ceva frumos. Dar nu trebuie să ne mai facem multe calcule sau probleme. Am ajuns să apreciez omenia mai mult decât orice la un bărbat. Şi nu mai gândesc aşa cum făceam la 18 ani, gândesc matur astăzi şi vâd alte lucruri ca fiind importante decât ceea ce îţi ia ochii la prima vedere. Mă consider împlinită, nu sunt niciodată pe deplin fericită, pentru că omul care are vise mare, le are mereu şi aleargă continuu să le atingă pe acelea cu mâna şi e bine să am la ce să sper, la ce să visez. Să nu am acea suficienţă care să-mi spună că am de toate”, a declarat Andreea Marin.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă și cum arată acum Andreea Antonescu după ce s-a mutat în SUA! Fanii au rămas uimiți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă și cum arată acum Andreea Antonescu după ce s-a mutat în SUA! Fanii au rămas uimiți
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca Drăgușanu a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce o obligă judecătorii să facă
Click.ro
Bianca Drăgușanu a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce o obligă judecătorii să facă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”
Promotor.ro
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare