Aneta Stan dezvăluie care-i este cel mai mare regret! Nimic nu-i poate stinge „focul” din inimă!

Aneta Stan este face parte din categoria grea din lumea interpreților de muzică populară, având un repertoriu bogat, fiind compus atât din stilul tradițional dobrogean, cât și din diverse stiluri internaționale de muzică clasică și muzică bizantină. Este în topul preferințelor încă din anul 1968, dedicându-si întreaga viață carierei profesionale.

Dincolo de succesul mult visat pe care a reușit să îl atingă în industria muzicală, Aneta Stan nu este lipsită de regrete. Cu toate că interpreta de muzică populară are tot ce își dorește, gândul că ar fi putut avea moștenitori nu îi dă pace. Fiind cuprinsă de ”focul” care a ajutat-o să devină cunoscută international, cântăreața și-a concentrat toată atenția asupra pieselor care au consacrat-o, uitând de viața personală, de acasă.

Ce nu-i dă pace Anetei Stan

Astfel, după o lungă perioadă dedicată  turneelor și spectacolelor, Aneta Stan simte lipsa unei familii închegate. În cadrul unui podcast, marea interpretă de folclor, face dezvăluiri din spatele cortinei, sfătuind publicul să nu repete greșeala făcută de aceasta de-a lungul vieții sale.

„Am un regret … Că nu m-am străduit decât pentru profesie și trebuia să mă străduiesc și să fac tot posibilul să am și un copil. În primul rând e bine să ai un copil, apoi pe punctul doi, să continui profesia. Însă, mai întâi de toate să-ți păstrezi bobița de credință pe care o ai. E cel mai de preț lucru al unui om!”, a dezvăluit Aneta Stan în podcastul Ralucăi Diaconu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă