Angela Similea s-a retras de pe scenă! Motivele dureroase pentru care a luat această decizie

• Vedete

La 71 de ani, Angela Similea s-a decis să se retragă din activitatea muzicală, dar și de pe scenă. Motivele pentru care a luat această decizie dureroasă sunt evenimentele triste care au avut loc în viața ei, dar și din cauză că radiourile nu o mai difuzează, scrie click.ro.

Mai întâi i-a murit mama, în toamna anului 2010, apoi, în aprilie 2011, s-a stins din viaţă soţul ei, Victor Surdu, în urma unei boli necruţătoare. Ce a urmat a fost greu de dus: datoriile la bancă, în urma unui credit de 698.000 de euro, au copleşit-o, aşa că artista a pierdut mai multe proprietăţi. În septembrie 2014, ea şi-a scos la vânzare conacul cu 16 camere din satul Mataraua, comuna Belciugatele, însă nu a reuşit să-l vândă chiar dacă a lăsat 100.000 de euro din preţul iniţial, de 750.000 de euro.

În ultimii ani, Angela Similea a luat des avionul spre Statele Unite, unde locuieşte fiul ei, Sorin Hilgen, şi copiii acestuia. În ciuda zvonurilor că ar fi părăsit definitiv România, interpreta a ţinut să lămurească lucrurile luni, la o lansare de carte, unde a venit după 3 ani de “abstinenţă” mondenă. ”Nu am plecat şi nu voi pleca niciodată din ţara mea. De ziua mea (n.r. 9 iulie) voi fi în Suedia, dar revin”, a spus artista la eveniment, refuzând însă să mai facă vreun comentariu despre viaţa ei.

”Mie îmi pare rău că stă departe de scenă, pentru că e foarte solicitată. Cred că e rezultatul tratamentului umilitor al radiourilor şi al televiziunilor, care nu o difuzează, deşi generaţia ei a pus o cărămidă la înfiinţarea acestora. A colaborat mult cu Ovidiu Komornyik, am mers cu ei în spectacole. Angela nu mai cântă, deşi m-au rugat mulţi să aflu dacă va da curs invitaţiilor. S-a retras, iar Ovidiu Komornyik spune că ea nu mai vrea să apară. E mult prea devreme, este frumoasă, tânără…”, a povestit pentru click.ro, Tavi Ursulescu, celebrul prezentator de evenimente.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!