ANM a anunţa ce se întâmplă la noapte! Urmează frig, ploi şi ninsoare viscolită

În noaptea de duminică spre luni (29-30 septembrie 2024) vor exista perioade cu furtuni puternice și fenomene meteo extreme, iar riscul de inundații rămâne ridicat. Județul Galați va fi cel mai afectat. Sunt așteptate ploi sub formă de averse în cea mai mare parte a țării, iar în zonele înalte sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță, ninsoare și rafale de vânt de până la 90 km/h. Vremea se răcește brusc în cursul acestei nopți, iar ploile vor pune stăpânire pe întreaga țară. 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme rea în București și alte 35 de localități din 16 județe (Arad, Argeș, Brașov, Brăila, Covasna, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Vâlcea și Timiș). În noaptea de duminică, 29 septembrie 2024, în Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei, zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița vor cădea cantități însemnate de precipitații și se vor strânge 100 de litri de apă/mp. NU RATA: E cod roşu în Galaţi! Pregătiri pentru evacuarea populaţiei. Anunţul oficial făcut de Raed Arafat

ANM – prognoză meteo de vreme rea în noaptea de duminică, 29 septembrie 2024

În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50-70 l/mp și în unele zone de peste 80-100 l/mp. Vântul se va intensifica treptat, cu viteze de 70-85 km/h. Județul Galați va fi cel mai afectat de fenomenele meteo extreme provocate de ciclonul Boris. Va ploua torențial și abundent în această noapte – județul fiind sub avertizare cod roșu de vreme rea, valabilă până luni, 30 septembrie 2024.

Ploile vor fi însoțite, pe alocuri, de descărcări electrice. În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla cu rafale  de peste 70-90 km/h. Minimele vor fi cuprinse între 4 grade (în depresiuni) și 17 grade în Delta Dunării. NU RATA: Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din București și Ilfov! ANM anunță fenomene extreme

Prognoză meteo București

În prima parte a nopții, vântul va sufla slab până la moderat, temperatura minimă nu va trece de 14-16 grade Celsius, urmând ca vremea să se răcească semnificativ. Cerul va fi noros, iar în a doua parte a nopții sunt așteptate averse torențiale și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi de 40-60 l/mp, posibil de peste 70 l/mp. Vântul va sufla cu viteze la rafală de 40-50 km/h.

Luni, 30 septembrie, va continua să plouă în aproape toată țara. Valorile termice rămân scăzute. În jumătatea de est a țării vor fi înnorări și ploi. În Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei va ploua, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h. Temperaturile maxime nu vor trece de 15-16 grade Celsius, iar minimele vor atinge 9 grade Celsius.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!