ANM a făcut anunțul: Vremea se răceşte! Unde va ninge săptămâna viitoare

• Știri
ANM  a făcut anunțul: Vremea se răceşte! Unde va ninge săptămâna viitoare

Meteorologii anunță că vremea se răceşte la începutul săptămânii viitoare, iar valorile termice se apropie de cele normale pentru această perioadă. Astfel, temperaturile minime vor fi între -2 şi 7 grade, iar cele maxime între 10 şi 13 grade.

“În Moldova, Dobrogea şi Muntenia va apărea ploaia slabă, iar în cursul nopţii de luni va apărea şi în Oltenia. Vântul va sufla moderat, maximele termice vor fi între 7-8 grade pentru Nordul Moldovei până la 19-20 de grade în Banat. Temperaturile minime vor fi între -1 şi 10 grade. Dimineaţa, în zonele joase, va fi ceaţă”, a declarat Dinu Mărăşoiu, meteorologul de serviciu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

De marţi vremea se răceşte

“Se răceşte în special în regiunile extracarpatice unde vor fi condiţii de nebulozitate joasă, iar în spaţii restrânse, ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 8 grade în Moldova şi Dobrogea. (…) Noaptea vor fi ploi slabe în Nordul şi Centrul ţării. (…) La munte, în zonele Carpaţilor orientali noaptea vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă sau ninsoare”, a mai spus reprezentantul ANM.

Meteorologul anunţă că la munte precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare. “Miercuri, în jumătatea de Est a ţării vremea se menţine închisă, vor fi ploi slabe. La munte, la altitudini de peste 1.000 de metri, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului va fi un cer variabil. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 15 grade, iar minimele nopţii între -2 şi 7 grade”, a mai spus meteorologul.

În Capitală temperaturile vor fi între 10 şi 13 grade Celsius. “Vor fi răceli uşoare de la o zi la alta şi se ajunge la valori termice normale sau uşor sub cele normale pentru această perioadă. Aceeaşi evoluţie va fi şi la Bucureşti. Dacă mâine (n.r. – luni) mai vorbim despre o temperatură maximă cam de 13 grade, marţi aşteptăm 10 grade, ceea ce ar fi normal pentru această perioadă de an, iar miercuri s-ar putea să mai scadă cu un grad sau două”, a explicat Dinu Mărăşoiu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!