Anne Heche, actrița nominalizată la Premiile Emmy, spitalizată în stare critică în urma unui accident de mașină

Anne Heche, actrița nominalizată la Premiile Emmy, spitalizată în stare critică în urma unui accident de mașină
Anne Heche. Sursă foto: Profimedia

 Anne Heche, actriţa nominalizată la Premiile Emmy, cunoscută pentru rolurile din producţiile „Gracie’s Choice” şi „Vanished”, se află în stare critică în urma unui accident auto, informează CNN.

Aceasta a fost spitalizată vineri după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de o locuinţă din Los Angeles, după care a luat foc, informează sâmbătă DPA/TCA.

Departamentul de Pompieri din Los Angeles (LAFD) a raportat un accident de maşină pe South Walgrove Avenue, în a doua parte a dimineţii de vineri. Potrivit unei postări de pe contul oficial de Twitter al departamentului de pompieri, o persoană grav rănită a fost salvată şi spitalizată, informează Agerpres.
Cincizeci şi nouă de pompieri au sosit la faţa locului şi au avut nevoie de 65 de minute pentru a stinge incendiul.

LAFD a indicat pe site-ul său că o „o femeie adultă găsită în interiorul vehiculul” a fost transportată la un „spital din apropiere de către paramedicii LAFD, în stare gravă”. Nu au fost raportate alte persoane rănite.

Autoritățile nu au menționat numele lui Anne Heche

Departamentul nu a menţionat numele lui Heche, însă site-ul specializat în ştiri despre celebrităţi TMZ a relatat că martorii au văzut-o pe Heche conducând în cartierul lor un autoturism Mini Cooper de culoare albastră. Alături de imagini video şi de fotografii de la faţa locului, site-ul a relatat că Heche ar fi intrat mai întâi într-un garaj al unei clădiri de apartamente. Înainte ca locuitorii să apuce să o ajute să iasă din maşină, ea a dat cu spatele şi a plecat, potrivit TMZ. La scurt timp după aceea, se pare că Heche s-a izbit cu maşina de o casă din apropiere şi a declanşat un incendiu în Mar Vista, un cartier din partea vestică a oraşului Los Angeles.

CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN CETATEA FILMULUI! A MURIT ACTORUL DAVID WARNER, CUNOSCUT PENTRU ROLURILE DIN „TITANIC”ŞI „STAR TREK”

O fotografie postată de TMZ o înfăţişează pe Anne Heche pe scaunul şoferului unui autoturism Mini Cooper, iar o înregistrare video a surprins momentul în care persoana aflată la volan este salvată după accident şi urcată într-o ambulanţă. În imagini, persoana respectivă era acoperită în timp ce se afla pe targă.

Sursa foto: Profimedia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Click.ro
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Gandul.ro
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani