Anthony, un român adoptat în S.U.A, s-a întors acasă să-și găsească familia biologică. Nu vrea să mai părăsească România

Povestea lui Anthony, un român adoptat în SUA. Foto: captură TikTok

Ce poveste de viață are Anthony, un român adoptat și crescut în Statele Unite ale Americii. Ce l-a determinat să se întoarcă în România? Soția lui, Sam, este un adevărat sprijin pentru el, așa că au venit împreună în țara lui natală.

Anthony a fost adoptat de mic de o familie din America. Chiar dacă a avut parte de iubire, românul își dorește să își cunoască rădăcinile, așa că nu a mai stat pe gânduri și a luat o decizie neașteptată: s-a mutat alături de soția lui în România. Cei doi s-au stabilit la Sibiu, iar acolo au parte de liniște în fiecare zi.

Românul vrea să își cunoască familia și speră că va avea șansa să își întâlnească părinții biologici. Anthony este pasionat de muzică și adoră să cânte la tobe, chitară și vioară. Bărbatul lucrează la „un album de muzică originală”. Și soția lui, Sam, este cântăreață.

„Am fost adoptat din România și crescut în Statele Unite. Viața este foarte frumoasă aici, noi locuim la Sibiu. Sunt muzician, cânt la chitară, vioară și tobe, și împreună cu soția, care este cântăreață, scriu un album de muzică originală”, a povestit Anthony pe TikTok.

Anthony nu a fost însoțit de mama lui adoptivă în România. Ea a preferat să rămână în Statele Unite ale Americii, iar tatăl lui s-a stins din viață când el avea vârsta de 11 ani. Românul este foarte activ pe TikTok și le răspunde internauților la diferite curiozități.

„Îmi place să petrec timp cu familia mea, facem grătare, ieșim la cafea, vorbim. Viața mea este foarte frumoasă cu ei. Părinții mei adoptivi au rămas în America. Mama mea trăiește în Massachusetts, iar tatăl meu a murit acum 11 ani”, a mai spus Anthony.

Citește și: Tudor, un muncitor român, dezvăluie cum e să lucrezi în Elveția. Filmarea a strâns peste 10.000 de vizualizări pe TikTok!

Anthony vrea să rămână definitiv în România

Românul a vizitat diferite locuri de la noi din țară. Anthony s-a plimbat prin Cluj, Sighișoara, Transfăgărășan și Bucovina. El și Sam își doresc să meargă și în Maramureș, motiv pentru care sunt foarte entuziasmați. Cei doi iubesc mâncarea tradițională din România. Anthony și soția lui le-au dezvăluit urmăritorilor de pe TikTok că au decis să rămână definitiv în România. Se simt „acasă” aici și nu plănuiesc să se întoarcă în Statele Unite ale Americii.

„Cel mai frumoase locuri pe care le-am vizitat până acum aici sunt Transfăgărășanul, Sighișoara, Bucovina, Cluj și pădurile. Mergem în Maramureș săptămâna viitoare și suntem foarte entuziasmați”, au spus Anthony și Sam.

Citește și: Suma cheltuită lunar de o familie de români în Germania. Cât îi costă factura de lumină: „S-a scumpit curentul”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!