Atentat sângeros în Nigeria! Peste 110 oameni au fost uciși. Masacrul s-a desfăşurat în ziua alegerilor locale

Atentat sângeros în Nigeria! Peste 110 oameni au fost uciși. Masacrul s-a desfăşurat în ziua alegerilor locale

În Nigeria a avut loc unul dintre cele mai sângeroase atentate din acest an. Peste 110 oameni au fost uciși, în timp ce își lucrau pământurile. Masacrul s-a desfăşurat în ziua alegerilor locale în acest stat, ele fiind primele organizate de la începutul insurecţiei Boko Haram în 2009.

Potrivit unui nou bilanţ al ONU, cel puţin 110 oameni au fost ucişi, sâmbătă, în Nigeria. Atacatorii au venit cu motocicletele pe câmpurile din zona Koshobe și au făcut prăpăd. Dintre cei uciși, 43 de oameni aveau gâtul tăiat. (CITEȘTE ȘI: UN CÂNTĂREȚ DIN NIGERIA, CONDAMNAT LA MOARTE DIN CAUZA UNUI MESAJ TRIMIS PE WHATSAPP)

„La 28 noiembrie, la începutul după-amiezii, indivizi înarmaţi au sosit pe motociclete şi au comis un atac brutal  asupra bărbaţilor şi femeilor care lucrau pe câmpuri în Koshobe. Cel puţin 110 civili au fost ucişi cu cruzime şi mulţi alţii răniţi în acest atac”, a declarat coordonatorul umanitar al ONU în Nigeria, Edward Kallon.

„Este fără îndoială semnătura Boko Haram”

Teribilul eveniment a avut loc în ziua alegerilor locale ale statului Borno, primele organizate de la începutul insurecţiei Boko Haram în 2009. De atunci, peste 36.000 de persoane au fost ucise şi peste două milioane au fost nevoite să-şi abandoneze locuinţele.

Agricultorii, pescarii şi tăietorii de lemne au fost de multe ori ţinta jihadiştilor, care îi acuză că transmit informaţii armatei sau că nu plătesc “impozit” jihadist. (VEZI ȘI: MASACRU ÎN NIGERIA. 21 DE PERSOANE AU ARS DE VII, PRINTRE CARE ȘI 6 COPII)

„Este fără îndoială semnătura Boko Haram care operează în regiune şi care atacă frecvent agricultorii”, a declarat reprezentantul unui grup de autoapărare proguvernamental.

Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, a “condamnat” sâmbătă seara “uciderea acestor agricultori devotaţi muncii lor de către terorişti”, într-un comunicat. „Ţara întreagă este rănită de aceste asasinate fără sens”, a adăugat el.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Click.ro
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea