Atentat terorist la adresa lui Tailor Swift?! Ce descoperire au făcut polițiștii din Viena

Tailor Swift și-a anulat concertele din Viena/ sursă foto: Intagram

Tailor Swift și-a anulat concertele din Austria din cauza unor amenințări teroriste. Artista ar fi trebuit să susțină trei spectacole în Viena – la care ar erau așteptați peste 60.000 de fani în fiecare zi. Anularea vine la doar câteva ore după ce autoritățile au arestat doi bărbați care ar fi pus la cale un atentat terorist.

Incident fără precedent în Viena. Capitala Austriei a fost ținta unui atac terorist planificat, iar principalii suspecți s-au concentrat în special asupra turneului artistei Tailor Swift de la Viena. Starul american ar fi trebuie să susțină trei concerte în această săptămână (joi, vineri și sâmbătă). NU RATA: Cine este noua Miss SUA, de fapt. Tânăra de 22 de ani, ofițer în armată: ”Trăiesc visul american!”

Cele trei concerte ale lui Tailor Swift au fost anulate

Spectacolele au fost anulate după ce doi bărbați au fost arestați în Austria pentru un presupus complot terorist. Organizatorii evenimentelor din Viena au transmis – în cadrul unei postări pe social-media – că toate cele trei concerte vor fi anulate, iar banii pe biletele cumpărate vor fi rambursați integral.

„Nu avem de ales decât să anulăm cele trei spectacole programate pentru siguranța tuturor. Toate biletele vor fi rambursate automat”, se arată într-un mesaj al organizatorului evenimentelor.

Doi bărbați au fost arestați în legătură cu presupusul complot terorist care, potrivit poliției, urmărea să vizeze mai multe evenimente majore din Viena, inclusiv viitoarele concerte ale artistei Tailor Swift. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, iar un al doilea suspect a fost arestat și el câteva ore mai târziu. Potrivit presei străine, forțele de ordine austriece încă mai caută o persoană sau mai multe persoane care ar putea avea cunoștință de presupusul complot.

Suspecții s-ar fi radicalizat online, a declarat Franz Ruf, director general pentru siguranță publică în cadrul Ministerului de Interne, în cadrul unei conferințe de presă. Suspectul în vârstă de 19 ani ar fi jurat credință liderului Statului Islamic la începutul lunii iulie. Cei doi erau supravegheați de ceva timp și erau bine cunoscuți de autoritățile austriece. Cei doi suspecția au fost arestați miercuri, 7 august.

„În timpul investigațiilor noastre, am identificat acțiuni pregătitoare și am observat că suspectul în vârstă de 19 ani se concentra în special asupra concertelor Taylor Swift din Viena”, a declarat directorului poliției de stat din Vienaa, Franz Ruf.

În timpul arestării cetățeanului austriac în vârstă de 19 ani, în Ternitz, Austria Inferioară, polițiștii au găsit substanțe chimice care sunt investigate ca posibile componente ale unei bombe. S-a spus că, probabil, acesta nu ar fi putut face rost de toate componentele necesare pentru o bombă înainte de evenimentele din weekend, însă autoritățile austriece au decis să îi aresteze pe amândoi pentru a nu putea efectua un atac folosind alte mijloace. Citește și: Fosta Miss Scoția a murit subit la doar 35 de ani: ”Familia noastră e distrusă!”

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani