Atenție, șoferi! Veți primi amenzi usturătoare dacă nu aveți asta la mașină

Atenție, șoferi! Veți primi amenzi usturătoare dacă nu aveți asta la mașină

Anunț important pentru șoferi! Un noi proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaților. Noile amenzi sunt uriașe. Iată cât, cum și în ce condiții se aplică noile taxe!

Este vorba despre majorarea amenzilor pentru lipsa rovinietei. Astfel, propunerea Ministrului Transporturilor de a crește amenzile pentru cei care nu plătesc taxa de drum a fost aprobat în Parlament.

Amenzi usturătoare pentru lipsa rovinietei

Miercuri, 29 iunie, deputaţii au adoptat un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.2 la Ordonanţa Guvernului nr.15/2002, în sensul modificării amenzilor pentru lipsa rovinietei.

Vezi și: AMENDĂ URIAȘĂ DACĂ FACI ASTA PE PLAJĂ! LA CE TREBUIE SĂ FIE ATENȚI TURIȘTII DE PE LITORALUL ROMÂNESC

Astfel, șoferii care nu și-au plătit taxa de drum vor avea de plătit o amendă mai mare. Majorarea vine după 12 ani în care nu au avut loc alte creșteri, însă prețul rovinietei s-a scumpit cu 20%.

Actul normativ a fost adoptat cu 203 de voturi ”pentru”, 28 de voturi ”împotrivă” şi 48 de abţineri. După intrarea în vigoare a modificărilor, amenda care acum e stabilită între 250-500 de lei, la autoturisme, va ajunge să fie cuprinsă între 275-550 de lei.

Vezi și: MERGEŢI CU MAŞINA ÎN GRECIA? MARE ATENŢIE, ŞOFERI! PUTEŢI RĂMÂNE INSTANT FĂRĂ PERMISUL DE CONDUCERE

Nu doar lipsa rovinietei se sancționează cu amendă, dar și dacă șoferii sunt prinși fără rovinietă valabilă, șoferii care conduc vehicule cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto). Sancțiunile în cazul lor sunt de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.

Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!