Au dat-o afară din Poliție! Adevărul despre trecutul Grabrielei, concurenta de la ”Casa Iubirii” care a venit să-l cucerească pe Danciu

„Casa iubirii” găzduieşte în fiecare sezon zeci de concurenţi care visează să îşi găsească dragostea. Printre cei care au păşit în emisiune se numără şi Gabriela Ghiţă, o tânără în vârstă de 22 de ani. Blondina a intrat în show cu gândul că-l va cuceri pe Danciu, dar până acum nu şi-a îndeplinit scopul. Între timp au ieşit la iveală detalii despre trecutul fetei, iar CANCAN.RO vi le prezintă în următoarele rânduri, în exclusivitate!

Gabriela şi-a făcut debutul pe micile ecrane în urmă cu doar câteva săptămâni. Intrarea în „Casa iubirii” nu a fost una obişnuită, mai exact tânăra a avut un moment pe care băieţii l-au savurat din plin. Concurenta, îmbrăcată în uniformă de poliţist, a dansat în spatele unui panou spre uimirea tuturor celor prezenţi, dar şi a telespectatorilor. A doua zi, tânăra a intrat în casa băieţilor şi le-a povestit câteva lucruri despre ea. Evident, toţi au fost curioşi să afle dacă mai activează în Poliţie, având în vedere că a doua apariţie a fost tot în uniformă.

„Am renunţat. Nu voiam să mai continui pe drumul pe care-l apucasem. Sunt anumite minusuri ca în orice job, dar sunt şi foarte multe riscuri, foarte greu să te înţelegi cu oamenii pentru că au diferite temperamente, comportamente”, a spus tânăra concurenţilor.

(NU RATA: Bombă în patul lui Bogdan Mocanu! Detalii explozive cu Iasmina de la ”Casa Iubirii”, noua lui iubită! Cum a vrut să-l fenteze că-i fată mare! Filmarea de milioane în care apare și Jador)

Gabriela Ghiţă, OUT din Poliţie!

Adevărul ar fi însă altul. Potrivit surselor CANCAN.RO, nu tânăra a renunţat, ci a fost dată afară. Gabriela Ghiţă a urmat școala de agenți de poliție de la Câmpina şi ulterior a fost încadrată la o secție rurală din Giurgiu din noiembrie 2023, unde a lucrat, ca agent de ordine publică, până în aprilie 2025. În urma unor teste pe care angajaţii trebuie să le susţină, concurenta din „Casa iubirii” a fost nevoită să plece din sistem pentru că a fost declarată „inapt medical”.

Gabriela Ghiţă a intrat în Casa iubirii să-l cucerească pe Danciu

Apoi, blondina a decis să urmeze calea inimii şi să se înscrie în reality-show. Doar că nici de data asta nu prea a avut succes. Cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Danciu. Gabriela s-a arătat dezamăgită într-una dintre ediţiile emisiunii din cauza faptului că bărbatul a declarat că nu o place.

CITEŞTE ŞI: Fosta concurentă de la Casa Iubirii a comis-o la un festival din Craiova! Imagini cu Rebecca în stare de ebrietate

În faţa Andreei Mantea, Gabriela a analizat situația în care se afla. Prezentatoarea a întrebat-o dacă regretă că a venit în emisiune cu speranţa că va funcţiona ceva între ea și tânărul concurent.

„Nu, nu regret nimic. Încă sunt disponibilă să cunosc pe cineva, adică nu am rămas fixată acolo, doar că mă apasă ceva”, a spus Gabriela.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate