Acasă » Exclusiv » Au decis să-i demoleze casa construită cu banii câștigați la „Dansez pentru tine”!

Au decis să-i demoleze casa construită cu banii câștigați la „Dansez pentru tine”!

De: I.D. 15/05/2019 | 22:49

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, uluitoarea dramă a Alexandrei Maresi, concurenta care a înlăcrimat întreaga Românie. Tânăra este, acum, în pragul disperării, după ce judecătorii au decis să-i demoleze casa pe care a construit-o pentru familia sa cu banii câștigați la „Dansez pentru tine”! Atenție, urmează detalii incredibile și documente din dosar. 

În 2012, Alexandra Maresi și Daniel Nițoiu și-au încercat norocul în ringul viselor, la “Dansez pentru tine”, dar, din păcate, nu au reușit să obțină premiul cel mare. Asta nu a demoralizat-o pe blondă, care a tras din greu să-și împlinească visul. Situația finanaciară a familiei ei a fost mereu precară, nu au avut niciodată unde să stea. 

Participarea la show-ul difuzat de PRO TV i-a împlinit visul

Alexandra Maresi a locuit timp de 12 ani într-o cămăruță alături de mama și fratele ei. Nu aveau baie, căldură, se spăla în lighean, iar în nopțile friguroase se încălzea cu ajutorul unor sticle de apă caldă. La un an de la terminarea show-ului, și-a văzut visul cu ochii. A devenit celebră și mai bogată cu 12.500 de euro.

După participarea la emisiune și cu ajutorul banilor câștigați am reușit să îndeplinesc visul familiei mele, acela de a avea o casă și un trai decent”, spunea Alexandra în urmă cu cinci ani.

(VEZI AICI: NU A CÂȘTIGAT LA „DANSEZ PENTRU TINE”, DAR NU A RENUNȚAT! CE S-A ALES DE ALEXANDRA MARESI!)

Cu ajutorul banilor câștigați la emisiunea de pe PRO TV, dar și a unui împrumut în bancă, Alexandra Maresi a reușit să-și construiască propriul “palat”. Casa cu etaj nu este tocmai luxoasă, însă este mai mult decât spera vreodată familia fetei. În plus, ex-concurenta avea și propria cameră, lucru la care înainte putea doar să viseze.

La un an după terminarea show-ului, Alexandra și familia ei au reușit să se mute în casă

Proces cu Primăria Sectorului 6: imobilul ar fi fost construit ilegal!

Din păcate, au reapărut problemele pentru Alexandra Maresi și familia ei în 2017, după ce pe masa magistraților a ajuns un dosar prin care se solicita demolarea imobilului. Acțiunea a fost demarată de Primăria Sectorului 6.

În motivarea cererii, reclamantul a constatat că sus-numita a executat, fără a deține autorizație, următoarele:

– a desființat o cameră în suprafață de aproximativ 20 mp, aflată în stare avansată de degradare, și a reconstruit din BCA, grinzi din beton armat, acoperiș tip șarpantă cu învelitoare din tablă;

– a desființat anexe gospodărești în suprafață de aproximativ 30 mp și reconstruit din BCA, grinzi și stâlpi din beton armat, acoperiș tip șarpantă cu învelitoare din tablă;

– a executat o construcție cu destinația de locuință în suprafață de aproximativ 65 mp, cu regim de înălțime P+M, din BCA, stâlpi și grinzi din beton armat, acoperiș tip șarpantă cu învelitoare din tablă.

Reclamantul a menționat că lucrările au fost executate în perioada august-septembrie 2014 –  octombrie 2015, fără a deține autorizație de construire, dispunându-se totodată oprirea lucrărilor la stadiul fizic consemnat în actul de control și dezafectarea construcțiilor realizate fără autorizație de construire”, este un pasaj important din dosar.

(CITEȘTE ȘI: AYLIN A AJUTAT O FOSTA COLEGĂ DE LA „DANSEZ”, CU UN JOB. ALEXANDRA MARESI VA FI MAJORETĂ ȘEFĂ A CLUBULUI STEAUA!)

“Visul ei va fi spulberat, iar familia va rămâne pe drumuri!”

Georgescu Camelia, cealaltă parte din dosar, nimeni alta decât mătușa Alexandrei Maresi, a făcut tot posibilul să stopeze acțiunea, susținând că demolarea imobilului ar reprezenta o lovitură cruntă pentru fosta concurentă de la “Dansez pentru tine”.

Așa cum a arătat și reclamanta, este adevărat că pe terenul proprietatea pârâtei a fost executată o construcție cu destinația de locuință, în suprafață de cca 40 mp.., fiind o familie modestă, fără posibilități financiare și trăind decent și cinstit. Imobilul este de 40 mp, ridicat de fiica sa. A fost construit cu banii obținuți de nepoată (A________ Maresi) la emisiunea «Dansez pentru Tine» din anul 2012, participând la acest concurs motivată de faptul că nu avea o locuință, iar părinții săi erau divorțați. Cazul nepoatei sale și al fiicei a fost prezentat de PROTV, iar telespectatorii și sponsorii emisiunii au fost alături de ele cu acești bani.

În situația în care se va dispune demolarea acestei căsuțe, visul nepoatei, pentru care a luptat la acea emisiune, va fi spulberat și familia ei va rămâne pe drumuri, fără un adăpost„, se arată în documentele de la dosar.

 

Alexandra s-a confruntat cu multe probleme de-a lungul vieții

(NU RATA: FĂCEA BAIE ÎN LIGHEAN, IAR ACUM O FOSTĂ CONCURENTĂ DE LA DANSEZ TRĂIEȘTE ÎN… PALAT!)

Magistrații au respins apelul

Instanța nu s-a lăsat, însă, înduplecată. “Obligă pârâta să dezafecteze lucrările executate nelegal, fără a deține autorizație de construire. Autorizează reclamantul, ca în cazul nerespectării de către pârâtă a termenului limită stabilit, să dezafecteze lucrările, pe cheltuiala pârâtei”, au stabilit, în primă fază, magistrații Tribunalului București.

A urmat apelul formulat de Camelia Georgescu, ruda Alexandrei Maresi, dar degeaba! Instanța l-a respins ca nefondat. Decizia este definitivă! Iar fosta concurentă de la “Dansez pentru tine” își vede visul spulberat.

Alexandra Maresi, atac de panică: “Tremuram și plângeam!”

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, urmează să vă țină la curent cu desfășurarea evenimentelor.

Alexandra Maresi trece, astfel, prin clipe teribile. În cadrul unui interviu, ex-participanta la show-ul difuzat de PRO TV dezvăluia că, după un atac de panică, a ajuns internată la spital fără voia ei, iar medicii nu i-au oferit nicio explicație.

Au fost zile în care nu mâncam, organismul era slăbit, tremuram și plângeam mult din cauza problemelor. Mă izolam și cred că din cauza asta mă simțeam așa rău. Am fost internată într-un spital și nu îmi venea să cred ce se întâmplă. Mama a vrut să mă scoată, dar medicul a susținut să rămân acolo, mi-a făcut o fișă de internare, a chemat poliția și a ieșit scandal. S-au purtat frumos cu mine. La 3 dimineața mi-au adus o vecină de salon care făcea în ultimul hal, până dimineața am trecut printr-un coșmar. Mă rugam să treacă mai repede orele, simțeam că o iau razna„, spunea frumoasa blondă în urmă cu șase ani.

În concluzie, Alexandra Maresi a fost greu încercată de-a lungul vieții. A reușit, totuși, să-și îndeplinească visul și să construiască o casă pentru familia ei. După mai multe luni de proces, magistrații au stabilit însă că imobilul este construit ilegal și că trebuie pus la pământ. O lovitură cruntă pentru fosta concurentă de la “Dansez pentru tine” și familia ei.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Imagini INCENDIARE cu ISPITA care a primit un CADOU de 600.000 de euro de la milionarul român
Imagini INCENDIARE cu ISPITA care a primit un CADOU de 600.000 de euro de la...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil”
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu cumpere așa ceva”
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află fix lângă un mare oraș al țării
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
George Simion a devenit tată. Soția lui, Ilinca, a născut un băiețel. Mesajul transmis de liderul AUR
George Simion a devenit tată. Soția lui, Ilinca, a născut un băiețel. Mesajul transmis de...
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea...