Au fost prinşi pe aeroportul Otopeni! Transportau două kilograme de cocaină în stomac

• Știri
Au fost prinşi pe aeroportul Otopeni! Transportau două kilograme de cocaină în stomac

Verice Rodrigues Gomes şi Weslley Da Silva Lourenco sunt acuzaţi că transportau în stomac două kilograme de cocaină. Potrivit anchetatorilor, cei doi urmau să transporte drogurile aflate în corp în Istanbul, Turcia, transportul urmând a se efectua cu autocarul.

Totul începe pe data de 10 noiembrie 2017, ora 15.10, când Verice Rodrigues Gomes şi Weslley Da Silva Lourenco s-au la prezentat la PTF-Aeroport Henri Coanda, pentru a intra în ţară. Cei doi călătoreau din Sao Paolo, Brazilia – Zurich, Elveţia (tranzit) – Bucureşti.

„Cu ocazia efectuarii formalităţilor de frontieră,existând suspiciuni că aceştia transportă substanţe interzise, persoanele în cauză au fost supuse unui control cu raze X, ocazie cu care au rezultat indicii că inculpaţii deţin în corp, în cavitatea stomacală, substanţe stupefiante”, arată DIICOT.

Prin ordonanţa din data de 10 noiembrie 2017 a DIICOT-Structura Centrală s-a dispus examinarea fizică, inclusiv investigaţii şi măsuri medicale pentru a se elimina substanţele sau obiectele străine despre care existau indicii că ar conţine droguri din corpul celor doi. La sediul DIICOT, în momentul în care a fost prezentă pentru exprimarea acordului în vederea examinării fizice, Verice Rodrigues Gomes a eliminat 15 (cincisprezece) caşete de culoare albă, iar ulterior, la sediul Spitalului de Urgenţă Floreasca, a eliminat ultima parte din obiectele deţinute în corp, respectiv 114 (unasutăpaisprezece) caşete , cantitatea totală fiind de 1.537 grame de cocaină.

De asemenea, data de 10 noiembrie 2017 până la data de 12 noiembrie 2017, la sediul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Weslley Da Silva Lourenco eliminat la rândul său obiectele deţinute în corp, respectiv 43 (patruzecişitrei) caşete de culoare albă, în cantitate totală de 426,4 grame cocaină.

Propuşi la arestare Cei doi brazilieni au fost prezentaţi astăzi Tribunalului Bucureşti cu popunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov. Acţiunea s-a desfăşurat în colaborarea cu poliţişti de frontieră din cadrul I.G.P.F- Centrul de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti-Otopeni şi ai Biroului Vamal Otopeni-Călători.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Gandul.ro
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute