Alina Nistor

Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. Concomitent, timp de doi ani, a urmat cursurile de teatru și actorie din cadrul ”Școlii populare de artă Titel Popovici” din Iași.

A început o nouă etapă în București din dorința de a face presă. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a intrat în lumea televiziunii și a presei. Timp de trei ani a făcut parte din trustul Antena Stars, unde a fost reporter și redactor. A renunțat la televiziune și timp de patru ani a fost redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă ARCMEDIA, și de 4 ani este șef coordonator.

contact: alina.nistor@cancan.ro

Vezi mai mult

Comportamentul poliţistului, care a ucis o fată pe trecerea de pietoni și a verificat cu piciorul să vadă dacă mai trăiește, analizat de psihologi: ”Așa ceva vedem doar în filmele cu criminali”

Comportamentul poliţistului, care a ucis o fată pe trecerea de pietoni și a verificat cu piciorul să vadă dacă mai trăiește, a fost analizat de psihologul Mirela Zivari. Accidentul s-a petrecut în Sectorul 1. Mama fetiței de 11 ani care a supraviețuit accidentului a declarat că cele două copile au grăbit pasul, în momentul în […]
Comportamentul poliţistului, care a ucis o fată pe trecerea de pietoni și a verificat cu piciorul să vadă dacă mai trăiește, analizat de psihologi: ”Așa ceva vedem doar în filmele cu criminali”

De asta s-a îngrășat atât de mult! Ce mănâncă Andreea Mantea seara, deși spune că e la dietă

Andreea Mantea s-a îngrășat 14 kilograme într-un an. Acum, însă, prezentatoarea TV vrea să-și schimbe radical modul de viață, ca să ajungă din nou la formele care au consacrat-o. Andreea Mantea este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate prezentatoare TV. Bruneta a reușit, într-un timp foarte scurt, să ajungă la inimile fanilor datorită felul […]
De asta s-a îngrășat atât de mult! Ce mănâncă Andreea Mantea seara, deși spune că e la dietă

Coronavirus România, 16 ianuarie 2022. 28 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 16 ianuarie 2022. 28 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 59.240 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 15.01.2022 (10:00) – 16.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 28 de decese (15 bărbați și 13 […]
Coronavirus România, 16 ianuarie 2022. 28 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 16 ianuarie 2022. 7.595 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 16 ianuarie 2022. 7.595 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. În total, până astăzi, 16 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.903.428 de cazuri de infectare cu COVID – 19, dintre care 19.841 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă […]
Coronavirus România, 16 ianuarie 2022. 7.595 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Nu e o glumă! Cu câți lei se vinde un mileu din macrame pe OLX. Dacă ai așa ceva acasă, te îmbogățești!

Cu toţii ne aducem aminte de mileurile din macrame, făcute de bunicile sau de mamele noastre, pe care le aveam prin casă în anii 90. Iată cu cât se vinde, astăzi, o astfel de piesă pe OLX. Odinioară, macrameurile, uneori acompaniate de inconfundabilul peşte din sticlă, acopereau toată mobila. Mulți români au scăpat de ele, […]
Nu e o glumă! Cu câți lei se vinde un mileu din macrame pe OLX. Dacă ai așa ceva acasă, te îmbogățești!

La ce vârstă fragedă și cu cine și-a pierdut fecioria Dorian Popa! Era un copil, nu avea nici măcar buletin

Am aflat la ce vârstă fragedă și cu cine și-a pierdut fecioria Dorian Popa! Artistul era doar un copil când a experiemntat amorul pentru prima oară. Prima noapte de amor nu se uită niciodată! Fie că a fost una specială, stângace sau neașteptată, experiența rămâne întipărită în mintea protagoniștilor. Dorian Popa a vorbit, la rândul […]
La ce vârstă fragedă și cu cine și-a pierdut fecioria Dorian Popa! Era un copil, nu avea nici măcar buletin

BANC | Ion și Maria stau în pat: „Mărie, hai să facem dragoste!”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între Maria și Ion a devenit virală.  ”Ion și Maria stau în pat. El o sărută pe umăr: -Mărie, hai să facem dragoste! -Mă doare capul îngrozitor! Am avut o zi tâmpită. Maică-mea mă cicălește întruna, la serviciu am de lucru în neștire. […]
BANC | Ion și Maria stau în pat: "Mărie, hai să facem dragoste!"

Îți cade fața! Cum arată apartamentul din Mamaia pe care Mihai Trăistariu îl închiriază cu 350 de lei pe noapte

Deși ne aflăm la început de an, Mihai Trăistariu a început să-și promoveze intens apartamentele de la malul mării pentru turiștii dornici să-și petreacă vacanța în Mamaia.  Artistul a povestit că a resimțit perioada pandemiei de parcă ar fi fost călcat de un buldozer. Mihai Trăistariu avea o rată de 20.000 de lei pe lună […]
Îți cade fața! Cum arată apartamentul din Mamaia pe care Mihai Trăistariu îl închiriază cu 350 de lei pe noapte

Din ce trăiesc Adriana Iliescu și fiica ei, Eliza: ”Nu am cerut nimic nimănui. Ne-am descurcat!”

S-a tot zovnit în ultima perioadă că Adriana Iliescu ar avea probleme financiare. Adevărul este, însă, altul! Cea mai vârstică mamă din România știe să gestioneze lucrurile și se descurcă, în ciuda situației pe care o are. Principalul venit din familia celor două este pensia Adrianei Iliescu. Până de curând, pensia Adrianei Iliescu a fost […]
Din ce trăiesc Adriana Iliescu și fiica ei, Eliza: ”Nu am cerut nimic nimănui. Ne-am descurcat!”

Mai rar să se înțeleagă fosta cu actuala! Femeile din viața lui Răzvan Simion s-au împrietenit

Fosta soție a lui Răzvan Simion și Daliana Răducan s-au cunoscut și chiar… au reușit să lege o relație de prietenie.  Răzvan Simion și Diana, fosta lui soție, au rămas în relații amiabile de dragul celor doi copii pe care îi au împreună. Și-au găsit fericirea și liniștea în brațele altor persoane, iar fiecare își […]
Mai rar să se înțeleagă fosta cu actuala! Femeile din viața lui Răzvan Simion s-au împrietenit

BANCUL ZILEI | Și blondele se ceartă: „Fată, de ce te-ai culcat cu soțul meu?”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între două blonde a devenit virală.  ”Și blondele se ceartă:  -Fată, de ce te-ai culcat cu soțul meu?  -Să văd, fată, care este mai bun! Al meu sau al tău…  -Ce proastă ești, fată… Puteai să mă întrebi pe mine!”, este bancul zilei.
BANCUL ZILEI | Și blondele se ceartă: "Fată, de ce te-ai culcat cu soțul meu?"

Motivul pentru care Loredana Groza nu ar divorța de soțul ei?! Peste 1 milion de euro ”ar ține-o” pe loc

Loredana Groza și Andrei Boncea formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Totuși, în ultimii ani, au tot existat zvonuri despre o posibilă despărțire. Loredana Groza și-a unit destinul cu al lui Andrei Boncea, producător de film, pe 10 iunie 1998, chiar în ziua în care diva a împlinit 28 de ani. […]
Motivul pentru care Loredana Groza nu ar divorța de soțul ei?! Peste 1 milion de euro ”ar ține-o” pe loc

Un tânăr a dat 100.000 de euro pentru un apartament într-o zonă rezidențială din Iași. Când s-a mutat, să leșine: „Șervețele umede, prezervative”

Scandal monstru într-un complex rezidențial din Iași! La finalul anului 2021, proprietarii care locuiesc la demisolul clădirii cu 5 etaje și 52 de apartamente s-au trezit cu dejecții în imobile, din cauza canalizării înfundate. Proprietarii sunt furioși, dar sunt împărțiți în două tabere: cei care dau vina pe chiriașii care nu știu să folosească instalațiile […]
Un tânăr a dat 100.000 de euro pentru un apartament într-o zonă rezidențială din Iași. Când s-a mutat, să leșine: "Șervețele umede, prezervative"

Conflict între artiști! Jador, prima reacție după ce Zanni l-a jignit: ”Este un copil care trebuie să învețe să respecte oamenii”

Conflictul între foștii colegi de la ”Survivor România” ia amploare. Jador a avut o primă reacție, după ce Zanni i-a adresat cuvinte jignitoare. Totul ar fi pornit după ce Zanni l-ar fi denumit pe Jador o persoană ”limitată și gălăgioasă”. Artistul a mărturisit că l-a admirat pe fostul său coleg din Republica Dominicană pentru inteligența […]
Conflict între artiști! Jador, prima reacție după ce Zanni l-a jignit: ”Este un copil care trebuie să învețe să respecte oamenii”

BANCUL ZILEI | „Măi Gheorghe, o să divorțez de tine! Zilnic bei”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între Gheorghe și Maria a devenit virală.  ”-Măi, Gheorghe… o să divorțez de tine! Zilnic bei!  -Măi, Mărie… divorțează și toată lumea o să zică: ”O vezi pe aia?! Până și Gheorghe, bețivul, a părăsit-o!””, este bancul zilei.  
BANCUL ZILEI | "Măi Gheorghe, o să divorțez de tine! Zilnic bei"

Coronavirus România, 15 ianuarie 2022. 29 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 15 ianuarie 2022. 29 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 59.212 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 14.01.2022 (10:00) – 15.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 32 de decese (17 bărbați și 15 femei), […]
Coronavirus România, 15 ianuarie 2022. 29 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 15 ianuarie 2022. 10.062 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 15 ianuarie 2022. 10.062 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. În total, până astăzi, 15 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.895.833 cazuri de infectare cu COVID – 19, dintre care 19.117 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai […]
Coronavirus România, 15 ianuarie 2022. 10.062 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Nici vorbă de despărțire! Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, gesturi tandre în club

În ultimele zile, au tot existat zvonuri potrivit cărora Ramona Olaru și Cătălin Cazacu și-ar fi spus ”Adio!”. Iată, însă, că cei doi le dau peste nas răutăcioșilor și demonstrează că dragostea lor este mai presus decât orice. Au fost, ce-i drept, niște mici neînțelegeri între ei. Asta după ce Cătălin Cazacu ar fi răspuns […]
Nici vorbă de despărțire! Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, gesturi tandre în club

Nu se poate așa ceva! Câți lei costă un kilogram de cireșe acum, în ianuarie 2022, într-un supermarket din București

S-a aflat câți lei costă un kilogram de cireșe acum, în ianuarie 2022, într-un supermarket din București. Românii sunt de-a dreptul revoltați de prețul piperat. Într-un supermarket din Capitală au apărut deja primele cireșe. Asta în ciuda faptului că nu este sezonul lor. Iar dacă aveți de gând să le achiziționați, trebuie să aveți în […]
Nu se poate așa ceva! Câți lei costă un kilogram de cireșe acum, în ianuarie 2022, într-un supermarket din București

BANC | „Tată, care e diferența dintre confident și confidențial?”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între un tată și fiul său a devenit virală. ”-Tată, tată! Care e diferența dintre confident și confidențial?!  -Păi, cum să-ți explic eu… Uite, tu ești băiatul meu și de asta eu sunt confidentul tău. Prietenul tău, vecinul nostru cu care te joci […]
BANC | "Tată, care e diferența dintre confident și confidențial?"

De necrezut! Câți lei costă o rochie de seară în magazinul Biancăi Drăgușanu

Bianca Drăgușanu se implică trup și suflet în afacerea pe care o are. Vedeta deține un magazin cu rochii pentru toate gusturile, iar prețurile articolelor vestimentare variază. Rochii de zi, de seară sau de mireasă… toate pot fi găsite în magazinul Biancăi Drăgușanu. Pasionată de lucruri de calitate, blondina folosește materiale fine pentru a le […]
De necrezut! Câți lei costă o rochie de seară în magazinul Biancăi Drăgușanu

Tânărul de 20 de ani, dat dispărut în urmă cu două zile, a fost găsit spânzurat într-o pădure din Florești

Tânărul de 20 de ani, dat dispărut în urmă cu două zile, în Florești, a fost găsit spânzurat la marginea comunei. MOLNÁR ISTVAN-EWALD, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost dat dispărut după ce rudele acestuia s-au îngrijorat pentru că nu s-a mai întors la domiciliu și nici nu răspundea la telefon. […]
Tânărul de 20 de ani, dat dispărut în urmă cu două zile, a fost găsit spânzurat într-o pădure din Florești

A vrut să aibă buze cărnoase și senzuale, dar a trecut printr-un adevărat coșmar. Ce a pățit o tânără din Londra

O femeie a ajuns pe patul de spital, după ce o procedură de îndepărtare a acidului hialuronic din buze i-a declanșat o reacție alergică severă. Reacția alergică a fost atât de gravă încât i s-a umflat toată fața. Ruby a publicat un video pe platforma TikTok, în care le-a povestit urmăritorilor ei experiența neplăcută pe […]
A vrut să aibă buze cărnoase și senzuale, dar a trecut printr-un adevărat coșmar. Ce a pățit o tânără din Londra

VIDEO | Dezvăluirile făcute de Parchetul Sectorului 1. Polițistul care a lovit mortal o fată de 13 ani nu se afla în misiune

Polițistul care a accidentat mortal, joi, o fată de 13 ani și a rănit-o pe alta, nu se afla în misiune. De asemenea, mașina pe care o conducea agentul avea în funcțiune doar semnalele luminoase, nu și pe cele acustice, a precizat procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Sectorului 1 din București, într-o […]
VIDEO | Dezvăluirile făcute de Parchetul Sectorului 1. Polițistul care a lovit mortal o fată de 13 ani nu se afla în misiune

CNSU a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. 74 de state au intrat în zona roșie

CNSU a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. 74 de state au intrat în zona roșie. Astfel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de vineri, Hotărârea numărul 4. Principale prevederi: – Actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, doar pentru statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European […]
CNSU a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. 74 de state au intrat în zona roșie

Anunțul făcut de Sorin Cîmpeanu! Noua strategie de funcționare a școlilor

Sorin Cîmpeanu a declarat vineri că, după modificarea strategiei de funcționare, începând de luni toate școlile și grădinițele din țară vor putea funcționa cu prezență fizică. Ministrul Educației a anunțat că ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății pivind strategia de funcționare a școlilor a fost semnat și va fi publicat vineri în […]
Anunțul făcut de Sorin Cîmpeanu! Noua strategie de funcționare a școlilor

O alpinistă din Brașov a murit chiar de ziua ei. Silvia, în vârstă de 38 de ani, a urcat pe munte ca să-și omagieze sora geamănă

O alpinistă din Brașov a murit chiar de ziua ei. Silvia, în vârstă de 38 de ani, a urcat pe munte ca să-și omagieze sora geamănă. Era neînsoțită atunci când a pornit pe traseu și nimeni nu prevestea o asemenea tragedie. În ziua în care a împlinit 38 de ani, Silvia şi-a dorit să urce […]
O alpinistă din Brașov a murit chiar de ziua ei. Silvia, în vârstă de 38 de ani, a urcat pe munte ca să-și omagieze sora geamănă

Apar noi detalii șocante în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară: ”A fost ucisă cu sânge rece!”

Apar noi detalii șocante în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Profilerul Mihaela Brooks crede, cu tărie, că de fapt artista ar fi fost ucisă. Profilerul Mihaela Brooks, femeia care s-a implicat în cazul morții Mădălinei Manole, a preluat și cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. După ce a analizat mai multe probe din dosar, femeia […]
Apar noi detalii șocante în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară: ”A fost ucisă cu sânge rece!”

Anunțul făcut de OMS! Specialiștii recomandă două noi tratamente împotriva COVID-19

Organizația Mondială a Sănătății a recomandat, vineri, 14 ianuarie, două noi tratamente împotriva Covid-19, care se adaugă altor trei tratamente deja autorizate. Experții recomandă tratamentul cu anticorpi monoclonali, sotrovimab și un medicament utilizat de obicei împotriva artritei reumatoide, denumit baricitinib. Sotrovimab este recomandat celor care se confruntă cu o formă ușoară a bolii, dar prezintă […]
Anunțul făcut de OMS! Specialiștii recomandă două noi tratamente împotriva COVID-19

În 5 zile, o româncă din Italia a reușit să strângă 400.000 de euro de la o pensionară credulă. Cum a înșelat-o pe bătrână

O româncă din Italia a reușit să obțină aproximativ 400.000 de euro de la o pensionară octogenară. Femeia a inventat o poveste emoționantă de viață, ca să o păcălească pe bătrână. Pensionara a economisit bani, după ce toată viața a lucrat la un oficiu poștal. Iar românca, în vârstă de 49 de ani, a reușit […]
În 5 zile, o româncă din Italia a reușit să strângă 400.000 de euro de la o pensionară credulă. Cum a înșelat-o pe bătrână

BANC | Discuția haioasă între doi iubiți a devenit virală

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între doi iubiți a devenit virală.  ”Un cuplu se pregătea de culcare. El începe să o mângâie, să o sărute, la care ea se întoarce și îi spune:  -Scuze, iubitule! Dar mâine am programare la ginecolog și vreau să fiu fresh. Nu pot face […]
BANC | Discuția haioasă între doi iubiți a devenit virală

Ce se întâmplă dacă aveți simptome COVID? Regulile pentru pacienții infectați se schimbă

Guvernul a aprobat, joi, înființarea a 230 de centre de evaluare COVID-19 în România. Primul pas, în momentul în care ați fost confirmat pozitiv cu COVID-19, în special dacă aveți simptome, este să anunțați medicul de familie care vă va ghida în legătură cu următorii pași.  În cazul în care vă simțiți rău, sunați la […]
Ce se întâmplă dacă aveți simptome COVID? Regulile pentru pacienții infectați se schimbă

A comandat o rochie sexy de pe Amazon. Când a primit coletul, însă, a avut parte de o surpriză de proporții

O tânără a comandat o rochie sexy de pe Amazon. Când a primit coletul, însă, a avut parte de o surpriză de proporții. Uneori… cumpărăturile online pot fi puțin neplăcute. Câteodată, produsele comandate arată la fel ca în descriere însă există și cazuri în care dezamăgirea atinge cote maxime. O tânără și-a dorit să aibă […]
A comandat o rochie sexy de pe Amazon. Când a primit coletul, însă, a avut parte de o surpriză de proporții

BANC | Un tip intră la psiholog: ”Știți… am mai fost și săptămâna trecută la dumneavoastră”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între un psiholog și pacientul său a devenit virală.  ”Un tip zâmbitor și cu o privire ciudată intră la psiholog:  -Știți… am mai fost și săptămâna trecută la dumneavoastră.  -Da, îmi amintesc. Spuneați că aveți senzația că așa, ca prin ceață, vedeți numai […]
BANC | Un tip intră la psiholog: ”Știți... am mai fost și săptămâna trecută la dumneavoastră”

VIDEO | Accident în Argeș! Un TIR încărcat cu lemne s-a răsturnat, a rupt un stâlp și a avariat o conductă de gaze

Un accident rutier s-a produs în județul Argeș, în această după-amiază. Un TIR încărcat cu lemne a scăpat de sub control și a distrus totul în cale. Din fericire, șoferul a scăpat cu viață ca prin minune. Accidentul rutier s-a produs pe raza localitații Mihăiești. Un autotren cu remorcă, încarcată cu lemne, s-a răsturnat și […]
VIDEO | Accident în Argeș! Un TIR încărcat cu lemne s-a răsturnat, a rupt un stâlp și a avariat o conductă de gaze

Diana Șoșoacă, amendată cu 5.000 de lei după ce a făcut afirmații cu caracter discriminatoriu la adresa lui Raed Arafat

Diana Șoșoacă a fost amendată cu 5.000 de lei după ce a făcut afirmații cu caracter discriminatoriu la adresa lui Raed Arafat.  Conform unui comunicat transmis, miercuri, de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), s-a decis că afirmațiile „de ce nu se duce domnul Raed Arafat în țara lui de baștină”, „vorbește despre dânsul […]
Diana Șoșoacă, amendată cu 5.000 de lei după ce a făcut afirmații cu caracter discriminatoriu la adresa lui Raed Arafat

Gabriela a murit la 22 de ani, strivită de tren în maşină. Tânăra urma să se căsătorească săptămâna viitoare

Gabriela, o tânără în vârstă de 22 de ani, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. A murit strivită de un tren, în propria maşină, la o trecere de cale ferată din Nădab, judeţul Arad. Tragedia s-a produs marți după-amiază, la o trecere de cale ferată. Martorii aflați la fața locului au mărturisit că înainte de […]
Gabriela a murit la 22 de ani, strivită de tren în maşină. Tânăra urma să se căsătorească săptămâna viitoare

BANC | ”Măi, Ioane, eu toată ziua calc, spăl geamuri, gătesc, iar tu…”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între Maria și Ion a devenit virală.  ”-Măi, Ioane… Eu toată ziua calc, spăl geamuri, spăl vase, gătesc… Iar tu, în tot timpul ăsta, stai în fața televizorului și aștepți să-și aduc ceva de ronțăit. Dă-o încolo de treabă! Ce fel de bărbat […]
BANC | ”Măi, Ioane, eu toată ziua calc, spăl geamuri, gătesc, iar tu...”

Răzvan Simion, nemulțumit de serviciile oferite de banca la care are toate conturile: ”Mă tot amenință pe banii mei”

În cadrul ediției de astăzi a matinalului de la Antena 1, Răzvan Simion și-a exprimat nemulțumirea în direct față de serviciile oferite de banca la care are toate conturile. Răzvan Simion nu a dat detalii amănunțite, dar s-a arătat deranjat de ”problemele” cu care se confruntă la început de an. Prezentatorul TV vrea să se […]
Răzvan Simion, nemulțumit de serviciile oferite de banca la care are toate conturile: ”Mă tot amenință pe banii mei”

Capitala a intrat în scenariul roșu. Incidența a ajuns la 3,32 la mia de locuitori

Capitala a intrat în scenariul roșu, după ce incidența cazurilor COVID-19 a ajuns miercuri la 3,32 la mia de locuitori. La ora 15:00 va avea loc o ședință în care se vor stabili măsurile care se vor aplica în București, în perioada următoare.  Incidența cazurilor de COVID în București a ajuns miercuri la 3,32 la […]
Capitala a intrat în scenariul roșu. Incidența a ajuns la 3,32 la mia de locuitori

Nu este o glumă! Ai ocazia să-ți cumperi locuința mult visată cu doar 250 de euro

Cei care își doresc o casă de vacanță în mijlocul pădurii au, acum, posibilitatea de a-și cumpăra locuința mult visată cu doar 250 de euro. Și nu, nu este o glumă! 129 de case din satul Rotunda, comuna Gura Văii, județul Bacău, construite în perioada 2005-2006, vor fi scoase la vânzare la un preț de […]
Nu este o glumă! Ai ocazia să-ți cumperi locuința mult visată cu doar 250 de euro

Să vezi și să nu crezi! O femeie din Galați a fost anunțată de furnizorul de apă că… ”a murit”: ”Sunt vie și mă simt bine!”

O femeie din Galaţi a fost anunţată de compania de Apă Canal că ”a murit” şi că trebuie să se prezinte la sediu pentru a clarifica situația bizară. În ziua de Bobotează, Ana Savin avea să aibă parte de o surpriză de proporții. Femeia a fost anunțată de furnizorul de apă că a murit și […]
Să vezi și să nu crezi! O femeie din Galați a fost anunțată de furnizorul de apă că... ”a murit”: ”Sunt vie și mă simt bine!”

Alex Zănoagă, primele declarații după ce s-a despărțit de Simina: ”Eu am plecat de acasă!”

Simina Loica și Alex Zanoagă au format unul dintre cele mai iubite cupluri din casa ”Puterea Dragostei”. Vestea că cei doi s-au despărțit a căzut ca un trăsnet în rândul fanilor, iar acum fostul concurent al show-ului de la Kanal D face primele declarații după ruptura de mama băiețelului său. În ultima perioadă, ar fi […]
Alex Zănoagă, primele declarații după ce s-a despărțit de Simina: ”Eu am plecat de acasă!”

Cabral, dezvăluiri despre prima întâlnire cu Andreea Ibacka. Prezentatorul TV s-a îndrăgostit la prima vedere: ”Când am văzut-o… am zis: Doamne ajută cu așa ceva!”

Cabral și Andreea Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite și longevive cupluri din showbiz-ul românesc. Puțini, însă, sunt cei cae știu cum a început povestea lor de dragoste. Cabral și soția lui s-au cunoscut în urmă cu 14 ani pe platourile de filmare a telenovelei ”Inimă de țigan”. În timp ce Andreea Ibacka nu […]
Cabral, dezvăluiri despre prima întâlnire cu Andreea Ibacka. Prezentatorul TV s-a îndrăgostit la prima vedere: ”Când am văzut-o... am zis: Doamne ajută cu așa ceva!”

Cum se înțelege acum Adrian Enache cu fosta sa soție, Corina. Cei doi au divorțat în urmă cu 13 ani

Adrian Enache trăiește acum o frumoasă poveste de dragoste alături de Iuliana Marciuc, însă înainte a fost căsătorit cu Corina. Cei doi au împreună o fată, în vârstă de 24 de ani, iar artistul a dezvăluit care este relația pe care o are cu mama fetei lui. Adrian Enache a dus timp de 14 ani […]
Cum se înțelege acum Adrian Enache cu fosta sa soție, Corina. Cei doi au divorțat în urmă cu 13 ani

GALERIE FOTO. Zăpadă în deșertul Sahara, după o ninsoare extrem de rară

Sahara este cel mai mare deșert fierbinte din lume. Totuși… există momente când poate fi acoperit de zăpadă din cauza temperaturilor scăzute. Deșertul Sahara este situat în partea de nord a Africii și acoperă peste 3.500.000 de mile pătrate (9.000.000 km pătrați) sau aproximativ 10% din continent. Este mărginită la est de Marea Roșie și […]
GALERIE FOTO. Zăpadă în deșertul Sahara, după o ninsoare extrem de rară

Un tânăr de 28 de ani, din judeţul Galaţi, era urmărit internaţional. Incredibil ce gafă a făcut și unde a fost prins

Un tânăr de 28 de ani, din judeţul Galaţi, era urmărit internaţional. Individul a fost reţinut în timp ce încerca să-şi schimbe actul de identitate expirat. Pe numele tânărului era emis un mandat european de arestare de către autorităţile spaniole, în urma implicării acestuia într-un accident rutier soldat cu moartea unei persoane şi rănirea alteia. […]
Un tânăr de 28 de ani, din judeţul Galaţi, era urmărit internaţional. Incredibil ce gafă a făcut și unde a fost prins

Ce poezie i-a compus Flick „Domnul Rimă” unei femei deranjate de vecinul care face mici pe balcon

Flick a reușit încă o dată să provoace „isterie” cu versurile sale. Iată ce poezie i-a compus ”Domnul Rimă” unei femei deranjate de vecinul care face mici pe balcon. Succesiunea de catrene gândită de Flick a ajuns imediat la inimile oamenilor, iar fanii ”Domnului Rimă” așteaptă cu sufletul la gură noile sale compoziții. Recent, una […]
Ce poezie i-a compus Flick "Domnul Rimă" unei femei deranjate de vecinul care face mici pe balcon

Avertismentul făcut de medici! Cum ne afectează schimbările bruşte de temperatură

Meteorologii au anunțat schimbări bruște de temperatură în perioada următoare. Acest lucru, însă, ne poate afecta iar medicii fac anumite recomandări. „Pacienții cu boli cronice, care sunt mai sensibili la frig, cei cu boli cardiovasculare, respiratorii obstructive, sau cu alte afecțiuni de tipul diabetului, trebuie să evite ieșirea afară, mai ales dimineață, când temperaturile sunt […]
Avertismentul făcut de medici! Cum ne afectează schimbările bruşte de temperatură

Cu cine s-a întâlnit Mihai Morar azi-dimineață, la ora 5:00, în timp ce alerga prin parcul Herăstrău. E o mare vedetă de la Antena 1

Azi dimineață, la ora 05:00, Mihai Morar a ieșit să alerge. Așa cum de altfel o face zilnic. Iar fostul prezentator TV a avut parte de o surpriză de proporții, căci s-a întâlnit cu o altă vedetă la primele ore ale zilei. Mihai Morar se trezește dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, și merge la […]
Cu cine s-a întâlnit Mihai Morar azi-dimineață, la ora 5:00, în timp ce alerga prin parcul Herăstrău. E o mare vedetă de la Antena 1

(P) Cele mai utile servicii online oferite de primăriile din România

În România, digitalizarea în rândul instituțiilor publice este un proces în continuă dezvoltare, ce s-a impus și mai mult odată cu apariția condițiilor de pandemie. Chiar dacă nu suntem încă la nivelul celorlalte țări europene, totuși serviciile publice sunt disponibile în mediul online prin intermediul mai multor platforme, aplicații și soluții software. Iată câteva dintre […]
(P) Cele mai utile servicii online oferite de primăriile din România

VIDEO | Andreea Bănică suferă și acum că a rămas fără bona filipineză. Artistei îi este dificil fără sprijinul Lunei: ”M-a lăsat la doi ani de m-a nenorocit. Am și plâns după ea”

În weekend-ul trecut, Andreea Bănică a făcut un show de zile mari în Rădăuți și i-a impresionat pe bucovineni cu prestația sa LIVE. Artista a stat și la povești cu invitații și le-a mărturisit că a rămas fără bona filipineză, care era un sprijin de nădejde pentru ea. O familie înstărită din Rădăuți și-a dorit […]
VIDEO | Andreea Bănică suferă și acum că a rămas fără bona filipineză. Artistei îi este dificil fără sprijinul Lunei: ”M-a lăsat la doi ani de m-a nenorocit. Am și plâns după ea”

De-a râsu’ plânsu’! O ieșeancă a rupt un gard și a spart ușa de la casa amantei ca să-și aducă soțul acasă

De-a râsu’ plânsu’! O ieșeancă a rupt un gard și a spart ușa de la casa amantei ca să-și aducă soțul acasă. Femeia înșelată a fost condamnată la 11 luni de închisoare, cu amânare, pentru violare de domiciliu și distrugere. Femeia a mers la casa amantei pentru a-și aduce soțul înapoi acasă. Ieșeanca a rupt […]
De-a râsu' plânsu'! O ieșeancă a rupt un gard și a spart ușa de la casa amantei ca să-și aducă soțul acasă

Andreea Berecleanu, dezvăluiri despre plecarea de la Antena 1. Regretă sau nu decizia luată?! ”Omul sfințește locul”

Plecarea Andreei Berecleanu de la Antena 1 a fost o mare surpriză în media, iar speculațiile n-au întârziat să apară. Iar, acum, o singură întrebare stă pe buzele tuturor. Dacă regretă sau nu prezentatoarea TV decizia pe care a luat-o. În urmă cu doi ani, Andreea Berecleanu anunța că pleacă din Antena 1, iar în […]
Andreea Berecleanu, dezvăluiri despre plecarea de la Antena 1. Regretă sau nu decizia luată?! ”Omul sfințește locul”

BANC | Intră un tip în farmacie și cere 2 prezervative: ”Băi, mulți nebuni sunt pe lumea asta!”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între un farmacist și un client a devenit virală. ”Intră un tip în farmacie. Cere două prezervative și după ce achită… începe să râdă în hohote și pleacă. La ieșire, farmacistul îi zice:  -Băi, mulți nebuni sunt pe lumea asta! În următoarele zile, […]
BANC | Intră un tip în farmacie și cere 2 prezervative: ”Băi, mulți nebuni sunt pe lumea asta!”

Nu e o glumă! Suma colosală de bani pe care a primit-o Andreea Bănică weekend-ul trecut, pentru a cânta 45 de minute la un botez în Rădăuți

Andreea Bănică este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc. Așa că… nu este de mirare faptul că artista nu duce lipsă de evenimente, în ciuda contextului actual în care ne aflăm. Ei bine… în weekend-ul trecut, cântăreața a făcut un show de zile mari în Rădăuți și i-a impresionat pe bucovineni cu […]
Nu e o glumă! Suma colosală de bani pe care a primit-o Andreea Bănică weekend-ul trecut, pentru a cânta 45 de minute la un botez în Rădăuți

BANC | ”Discuția haioasă între doi iubiți: ”Bună dimineața!”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între doi iubiți a devenit virală. ”-Bună dimineața!  -Noapte bună!  -Bună dimineața!  -Noapte bună!  -Noapte bună!  -Unde ai umblat azi-dimineață?!”, este bancul zilei.    
BANC | ”Discuția haioasă între doi iubiți: ”Bună dimineața!”

Petrică Mâțu Stoian a câștigat un proces post-mortem. Artistului i s-au cerut daune de peste 300.000 de euro

Petrică Mâțu Stoian a câștigat un proces post-mortem. Un producător i-a cerut daune de peste 300.000 de euro, dar artistul a câștigat în instanță. Sentința dată de magistrați nu este, însă, definitivă. Procesul a durat aproape nouă ani. Petrică Mâțu Stoian a fost acuzat că ar fi încălcat un contract și i s-au cerut daune […]
Petrică Mâțu Stoian a câștigat un proces post-mortem. Artistului i s-au cerut daune de peste 300.000 de euro

Motivul pentru care Smiley nu a vrut să se căsătorească cu Laura Cosoi. Dezvăluirile făcute de bunica actriței: ”Nu mi-au plăcut replicile lui”

Smiley nu și-a dorit sub nicio formă să se căsătorească cu Laura Cosoi, dar puțini sunt cei care știu motivul pentru care artistul a luat această decizie la vremea respectivă. Au trăit o frumoasă poveste de dragoste, iar toată lumea se aștepta să-i vadă în fața altarului. Doar că… acest lucru nu s-a întâmplat. Laura […]
Motivul pentru care Smiley nu a vrut să se căsătorească cu Laura Cosoi. Dezvăluirile făcute de bunica actriței: ”Nu mi-au plăcut replicile lui”

Coronavirus România, 10 ianuarie 2022. 16 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 10 ianuarie 2022. 16 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. În intervalul 09.01.2022 (10:00) – 10.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Brăila, Dolj, Gorj, […]
Coronavirus România, 10 ianuarie 2022. 16 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore