Autorul crimei de la Corbu, care a șocat România, a fost condamnat. Ce pedeapsă a primit acesta

Autorul crimei de la Corbu, care a șocat România, a fost condamnat. Ce pedeapsă a primit acesta

În vara anului trecut, opinia publică din România era șocată de o crimă odioasă petrecută în localitatea Corbu din județul Constanța. Atunci, un individ mascat şi purtând mănuşi, a intrat în casa în care se aflau doi soţi şi fiicele acestora de 14 şi 20 de ani. Pe tatăl fetelor l-a înjunghiat mortal, pe soţia acestuia a legat-o şi a închis-o într-o toaletă, iar pe tânăra de 20 de ani a violat-o. Alerta a fost dată de copila de 14 ani, care a fost martoră la scenele de groază.

Astăzi, la aproape un an de la cumplita crimă, bărbatul de de 29 de ani din localitatea Corbu, fără antecedente penale, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Constanţa. Judecătorii Curţii de Apel au respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa.

În baza art.421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, respinge apelul declarat de apelantul-inculpat Mustafa Denis împotriva sentinţei penale (…) pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr.7883/118/2021, ca nefondat. (…) Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, (…), azi 05.05.2022”, este soluţia pe scurt dată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.

Inculpatul, obligat să plătească daune materiale şi morale în valoare totală de peste 2 milioane de euro

Potrivit sentinţei judecătorilor Tribunalului Constanţa, tânărul acuzat de omor calificat, viol, tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal a fost condamnat la detenţie pe viaţă. Inculpatul este, totodată, obligat să plătească daune materiale şi morale în valoare totală de peste 2 milioane de euro.

Tânărul le-a spus anchetatorilor că scopul său iniţial a fost de jaf, deoarece era consumator de droguri şi avea nevoie de circa 2.000 de lei, dar pentru că a găsit doar 250 de lei în casa vecinului său, tată a trei copii, a vrut să se răzbune. La locuinţa suspectului au fost găsite mai multe bunuri care au probat săvârşirea faptelor, printre care maceta cu care a comis crima.

Sursa foto: Captura video

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Speli rufele greșit și pierzi bani fără să-ți dai seama. 7 greșeli pe care le faci
Click.ro
Speli rufele greșit și pierzi bani fără să-ți dai seama. 7 greșeli pe care le faci
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Digi 24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Digi24
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după violențele din Piața Victoriei: „Din păcate, vedem cum limbajul urii, promovat tot mai des în spațiul public, inclusiv în mediul online, produce efecte dramatice”
Gandul.ro

VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!