Baba Vanga a făcut profeţii incredibile pentru 2018. Ce urmează să se întâmple anul viitor

• Știri

Potrivit Babei Vanga, anul viitor vor avea loc două evenimente importante. Clarvăzătoarea din Bulgaria a spus că în 2018, China va deveni următoarea „superputere” a lumii, în locul Statelor Unite, şi „o nouă formă de energie” va fi descoperită pe planeta Venus.

În legătură cu prima predicţie, jurnaliştii britanici spun că pare plauzibilă. Vă reamintim că în urmă cu doi ani, grupul de cercetare The Conference Board a estimat că până în 2018 contribuţia Chinei la PIB-ul global o va depăşi pe cea a Statelor Unite.

Şi chiar şi cea de-a doua profeţie anunţată pentru anul viitor are şanse să devină realitate. Asta pentru că în iulie 2018, Sonda Solară Parker va fi lansată şi va intra pe o orbită de 6,5 kilometri în jurul Soarelui, chiar în atmosfera acestuia, pentru a măsura activitatea suprafeţei exterioare a Soarelui. Deşi sonda nu va ajunge efectiv pe Venus, ea va folosi forţa gravitaţională a planetei ca să se mişte astfel încât să facă măsurătorile. Baba Vanga a susţinut că această misiune va duce la descoperirea unei noi forme de energie.

De asemenea, Baba Vanga a făcut predicţii până în secolul 51, când a spus că lumea va pieri, potrivit The Mirror.

În 2023 se va schimba uşor Orbita Pamântului

În 2025 Europa va fi pustiită

În 2028 se va dezvolta o noua sursă de energie, iar foametea nu va mai fi o problemă

În 2046  clonarea va fi foarte accesibilă.

În 2076 lumea va fi condusă din nou de comunisti.

În 2084 va avea loc renaşterea naturii.

În 2088 o noua boală va lovi planeta. Oamenii vor imbatrani in cateva secunde.

În 2097 boala va fi vindecată.

În 2100 soarele facut de mâna omului va lumina partea întunecata a Planetei.

În 2111 oamenii vor deveni roboţi

În 2125 Ungaria va primi semnale din afara spaţiului.

În 2154 animalele devin pe jumătate oameni

În 2167 va fi o nouă religie.

În 2187 erupţia a doi vulcani va fi întreruptă cu succes.

În 2273 se va naşte o nouă rasă.

În 2288 vom călători prin timp. Se vor stabili noi contacte cu extratereştrii.

În 2291 Soarele se va răci.

În 2304 Misterul de pe Lună va fi descoperit

În 2371 va fi secetă mare

În 2480 Pământul va fi in întuneric

În 3005 va fi război pe Marte

În 3797 nu va mai exista viata pe Terra.Oamenii vor reusi sa locuiasca pe alte planete.

Datorită abilităţilor sale de a prezice cu exactitate ce va urma, Baba Vanga a fost consilier al liderilor partidului comunist din Bulgaria. Casa clarvăzătoarei era supravegheată de Serviciul Secret al Bulagariei, previziunile sale fiind considerate secrete ce trebuie protejate. Baba Vanga a murit la vârsta de 85 de ani  în 1996.  În unele ţări din Europa şi Rusia, Baba Vanga este venerată ca sfântă.

Baba Vanga, născută Vanghelia Pandeva Dimitrova, după căsătorie Vanghelia Guşterova a fost o prezicătoare oarbă bulgară vindecătoare cu plante care şi-a petrecut cea mai mare din viaţa sa în zona Rupite în munţii Kozhuh, Bulgaria. Clarvăzătoarea s-a născut pe 11 august 1996, în Sofia, Bulgaria. Ea a fost căsătorită cu Dimitar Gushterov (1942–1962).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!