FAMILIE. Un ex-premier, relaxat alaturi de fiii sai, asa cum rar l-am vazut CALATORIE. Familia in vaporas, in mijlocul de transport catre inchisoarea „Omului cu masca de fier” Adrian Nastase a preferat sa se rupa putin de ce este acasa, in Romania, pentru cateva zile. Si-a luat familia si au plecat la prieteni, in Europa. Si-a clatit ochii si s-a bucurat, alaturi de sotie si cei doi fii de fiecare zi petrecuta in Franta, Germania sau apoi, Italia. Ella Nica „Am fost cateva zile in vacanta. Cu Dana, Andrei si Mihnea. Am inceput cu sudul Frantei, in Aix-en-Provence, Marsilia, dar si in zona Nisa, Cannes. Am stat in apartamentul unor prieteni, plecati la randul lor in vacanta”, spune Adrian Nastase. I-a impresionat popasul facut in Insula Sainte-Marguerite (la Mediterana), unde au ajuns cu un vaporas cu turisti. „Insula este cunoscuta, mai ales, pentru Fortul regal – locul unde a fost inchis „Omul cu masca de fier”. Legenda spune ca el a ramas pe insula vreo 12 ani. Nu i se cunoaste identitatea si nici vina pentru care a fost inchis. In muzeul fortului sunt date vreo 60 de nume de persoane care ar fi putut sa „poarte” masca de fier in toti acei ani”, povespeste politicianul. In sudul Frantei, la sediul Fundatiei Maeght, unde au expus lucrari cei mai valorosi artisti ai vremii, familia Nastase a descoperit, printre exponate, cartea scriitorului roman din perioada simbolismului, Tristan Tzara si Tri-colo-rul identic cu al nostru, semnat de Ellsworth Kelly, expuse la loc de cinste in muzeul francez.