Berlusconi se razboieste cu Youtube

Știri
Berlusconi se razboieste cu Youtube

ACUZATII. Youtube a difuzat 4.643 de fisiere video si clipuri care apartin companiei lui „Il Cavaliere” Compania de televiziune Mediaset, detinuta de premierul italian Silvio Berlusconi, a dat in judecata Google si divizia Youtube a companiei de servicii de cautare pe Internet, cerand daune de 500 de milioane de euro pentru incalcarea drepturilor de copyright. Un purtator de cuvant al Youtube a declarat ca actiunea in justitie inaintata de Mediaset la un tribunal din Roma nu este justificata. „Youtube respecta drepturile de copyright si ia in serios aceste probleme”, a afirmat purtatorul de cuvant al Youtube. Google a cumparat Youtube in 2006. Mediaset a constatat, in urma unei analize a materialelor video existente pe Youtube, efectuata la 10 iunie, ca cel putin 4.643 de fisiere video si clipuri ii apartin, acestea fiind echivalente cu 325 de ore de transmisiuni ilegale. Procesul intentat de Mediaset impotriva Youtube nu este singurul caz de acest tip. Grupul american Viacom cere Youtube, in justitie, daune de un miliard de dolari, pentru difuzarea ilegala a unor clipuri. Intr-un caz similar, postul francez TF1 cere Youtube 100 de milioane de euro, din aceleasi motive. (D.A.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video