Betty Blue, mesaj emoționant pentru Adrian Petrache, după ce Florin Salam nu l-a susținut în finala “X Factor”, unde ar fi trebuit să cânte împreună | VIDEO

Betty Blue i-a transmis un mesaj public extrem de emoționant lui Adrian Petrache, după ce s-a aflat că Florin Salam nu l-a susținut pe nepotul lui în finala “X Factor”, unde ar fi trebuit să cânte împreună. Se pare că cei doi verișori au o relație apropiată și se înțeleg foarte bine, iar gestul celebrului manelist va fi iertat la un moment dat de finalistul concursului muzical, ajuns anul acesta la sezonul nouă.

Fiica lui Florin Salam, mesaj copleșitor pentru Adrian Petrache

Betty Blue s-a numărat printre rudele numeroase ale lui Adrian Petrache și, de acasă, din fața micilor ecrane l-au încurajat în această noapte, când se alege câștigătorul “X Factor”. După ce a fost difuzată dezvăluirea că tânărul artist nu va putea concura la categoria în care ar fi trebuit să cânte alături de Florin Salam, așa cum s-a întâmplat la repetițiile pentru ultima gală a show-ului, fiica manelistului a postat pe Instagram Stories următorul mesaj: “Mă bucur pentru tine, că ai ajuns până aici datorită meritului tău! Adrian petrache, orice s-ar întâmpla, pentru mine ești câștigătorul «X Factor». LOVE!” – după cum se poate observa și în galeria foto a articolului.

În vârstă de 20 de ani, cântăreața a continuat să urmărească finala de la “X Factor”, în timpul căreia Adrian Petrache a cântat alături de Florin Ristei “Shape of my heart”, melodie pe care ar fi trebuit să o interpreteze alături de unchiul său celebru, Florin Salam. În imaginile din galeria foto, veți descoperi și alte susțineri venite din partea lui Betty Blue pentru vărul ei talentat.

Nu rata: Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, gest emoționant pentru copiii orfani înainte de Finala X Factor

Descoperă și: Ce mare i-a crescut burtica de graviduță iubitei lui Dani Stoian! “Nora” lui Florin Salam mai are puțin și naște | FOTO

Florin Salam, criticat după ce și-a lăsat nepotul baltă în finala “X Factor”

Celebru manelist a fost “taxat scump” de internauți pe social media, după ce a fost difuzat la Antena 1 că și-a lăsat baltă nepotul în ultima ediție de la “X Factor” 2020.

“Nenicule, ești caracter ZERO, ești nebun! Hai, lași lumea cu nuntile în aer, nu vii la timp etc. Dar să îl lasi pe nepotătu’, ești GUNOI mare cumetre!!!”, “Ești un om fără cuvânt și fără scrupule”, “Cică nepotul tău… foarte urât ai făcut că l-ai lăsat singur. Rușine să îți fie” sunt doar trei dintre numeroasele comentarii acide strânse de fotografia publicată recent de Florin Salam pe contul său de Instagram.

Florin Salam a fost aspru criticat după ce s-a aflat că nu și-a onorat invitația de a cânta alături de Adrian Petrache în ultima ediție a show-ului muzical de la Antena 1 © Instagram

Florin Salam a fost aspru criticat după ce s-a aflat că nu și-a onorat invitația de a cânta alături de Adrian Petrache în ultima ediție a show-ului muzical de la Antena 1 © Instagram

Vezi și: EXCLUSIVITATE | Florin Salam, “recital” printre rafturi, la cumpărături. Cum au reacționat cei care l-au recunoscut, deși avea mască

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare