Bilanț coronavirus România, 30 martie 2022. Câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Bilanț coronavirus România, 30 martie 2022. Câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Sursă foto: Pixabay

Bilanț coronavirus România, 30 martie 2022. Grupul de Comunicare Strategică va anunța numărul de români care au decedat din cauza virusului SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 30 martie 2022, dar și în ultimele 24 de ore.

Până astăzi, 64.994 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.03.2022 (10:00) – 30.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 36 decese (18 bărbaţi şi 18 femei), dintre care 22 anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 36 decese, 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 11 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 36 pacienţi decedaţi, 30 au fost nevaccinaţi şi 6 vaccinaţi. 2 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat aveau vârsta între 50-59 de ani, 1 avea vârsta între 60-69 de ani, 2 aveau vârsta între 70-79 de ani, iar 1 avea peste 80 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.587 cu 115 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 395 persoane, cu 3 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 395 pacienţi internaţi la ATI, 344 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 175 sunt minori, 174 fiind internaţi în secţii, cu 9 mai puţin decât în ziua anterioară şi 1 in ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Bilanț coronavirus, 29 martie: 45 de decese

Până ieri, 64.958 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 28.03.2022 (10:00) – 29.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 45 decese (29 bărbați și 16 femei), dintre care 1 anterior intervalului de referință.

Dintre cele 45 decese, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 15 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient nu a prezentat comorbidități.

Din totalul de 45 pacienți decedați, 31 au fost nevaccinați și 14 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 50-59 de ani, 6 aveau vârsta între 60-69 de ani, 1 avea vârsta între 70-79 de ani, iar 6 aveau peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.702 cu 145 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 398 persoane, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 398 pacienți internați la ATI, 346 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 183 sunt minori, toți fiind internați în secții și cu 33 mai puțin decât în ziua anterioară. Nu există niciun minor internat în secțiile ATI ale unităților sanitare.

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani