Boala rară de care suferă Dana Rogoz! Atenţie: acestea sunt simptomele

Boala rară de care suferă Dana Rogoz! Atenţie: acestea sunt simptomele

Actrița a mărturisit că în ciuda programului foarte încărcat pe care îl are, principala ei grijă o reprezintă o boală rară cu care a fost diagnosticată, și pe care este nevoită să o țină sub observație tot timpul. 

Dana Rogoz urmează un tratament pentru a ține sub control afecțiunea cu care se confruntă. Este vorba de boala Hashimoto, o afecțiune a tiroidei de care suferă și supermodelul Gigi Hadid și care este mult mai frecventă în rândul femeilor decât în rândul bărbaților, fiind în directă legătură cu dereglările hormonale. Această boală autoimună este responsabilă, printre altele, de fluctuațiile de greutate și stări de oboseală.

Și asta contează (n.red. – în privința numărului de kilograme), sunt pe tratament. Nu simt momentan așa zisele perioade de îngrășare care sunt cumva specifice bolii, deși, dimpotrivă, toată lumea crede că eu am hipertiroidism, pentru că sunt slabă, dar de fapt am hipotiroidism. În schimb, simt schimbări la textura pielii, simt că se usucă mai tare, am alte probleme asociate. Sau pot să am stări mai proaste și de obicei atunci îmi verific analizele și văd dacă e cazul să îmi măresc doza de tratament”, a dezvăluit Dana Rogoz pentru viva.ro.

Tiroidita Hashimoto este o boala autoimună, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar atacă glanda tiroidă, glanda care produce principalii hormoni rîspunzători de buna funcționare a organismului. Inflamația provocată de boala Hashimoto duce la hipotiroidism, ceea ce înseamnă că tiroida nu funcționează la capacitatea maximă.

Tiroidita Hashimoto se manifestă prin:

– Stare de oboseală,

– Sensibilitate crescută la frig,

– Constipație,

– Piele palidă și uscată,

– Fața umflată,

– Unghii sensibile, care se rup ușor,

– Căderea părului,

– Limba mărită,

– Îngrășare,

– Dureri de mușchi,

– Dureri de articulații,

– Sângerare menstruală prelungită sau abundentă,

– Depresie,

– Probleme de memorie

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
Gandul.ro
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli