Boala Regelui Charles s-a agravat. S-a internat pentru tratament și a anulat vizita în România

Regele Charles la Viscri în 2023. Foto: Profimedia

Regele Charles și-a anulat vacanța de la Viscri, în România, în contextul în care continuă să urmeze tratamentul împotriva cancerului în urma unei  internări în spital.

Charles a renunțat la o excursie planificată cu regina Camilla la un centru spa din Africa și la vacanța sa anuală din România, conform THE SUN.

Majestatea Sa, în vârstă de 76 de ani, se odihnește la casa sa de la țară, Highgrove, după ce a fost dus la spital joi, suferind de pe urma efectelor secundare ale tratamentului medical.

Aceasta a însemnat că a fost nevoit să își anuleze angajamentele de joi și vineri, atât la Londra, cât și la Birmingham.

De ce a anulat Charles vizita din România

A trecut mai mult de un an după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu un tip nespecificat de cancer.

Regele trebuia să i se alăture Camillei într-o scurtă călătorie într-o stațiune spa de lux din Africa la începutul acestei luni, dar a fost nevoit anuleze vizita cu doar câteva zile înainte.

De asemenea, regele își amână vizita anuală în România din primăvară, care implica, de obicei, plimbări lungi prin zonele rurale.

Un insider a declarat:

„Charles este un rege harnic, dar ocazional are nevoie și merită timp liber. A fost regretabil că nu a putut zbura cu Camilla, deoarece se spera că ar putea avea o pauză bine meritată împreună. Adoră România și așteaptă cu nerăbdare să o viziteze în fiecare an, dar asta ar fi implicat prea multe plimbări și nu poate face față acum.”

Anularea de către Majestatea Sa a vacanței sale anuale de primăvară în România este cu siguranță o dezamăgire pentru el.

Charles deține o fermă tradițională în Viscri, un sat izolat, pe care a cumpărat-o în 2006 după ce s-a îndrăgostit de satul pitoresc. Casa este deschisă publicului atunci când regele nu este cazat acolo.

(Citește și: Vești triste pentru o cunoscută vedetă. A fost diagnosticată cu cancer de sân, iar boala s-a extins. Vestea a venit la doar câteva zile după nuntă)

Ce schimbări a mai suferit programul Regelui Charles

Majestatea Sa a renunțat, de asemenea, la excursia anuală la schi cu prietenii la Klosters, în Elveția.

Charles a mers acolo aproape în fiecare primăvară timp de 45 de ani, dar s-a oprit înainte de încoronarea sa din 2023, din cauza temerilor că s-ar putea accidenta.

Oficialii Palatului Buckingham au descris călătoria regelui la London Clinic ca un „mic obstacol în drum” și o „vizită neprogramată la spital”.

Se înțelege că programarea unor evenimente în același timp l-ar fi putut determina pe Charles să anuleze călătoriile în străinătate.

Surse de la Palatul Buckingham au declarat că Charles ar putea „reduce puțin din volumul său de muncă”, dar va fi „ca de obicei”.

O sursă a declarat că Charles a fost bine dispus, „râzând și glumind” cu echipa sa.

Cu cine se va întâlni Regele Charles în timpul călătoriei din Italia

Reprezentanții Palatului Buckingham insistă că Regele va putea să se deplaseze în Italia pentru o vizită de stat, care va începe pe 7 aprilie.

Cu toate acestea, Regele și Regina nu se vor mai întâlni cu Papa, din cauza stării de sănătate precare a pontifului.

Majestatea Sa va purta discuții la Roma cu premierul Italiei, Giorgia Meloni – un lider european cheie care este văzut ca o punte între Europa și America lui Trump.

Aceste discuții au loc în contextul în care alianțele politice tradiționale au fost puse sub presiune după invazia Rusiei în Ucraina și după ce președintele american Donald Trump le-a spus europenilor că zilele în care aceștia se puteau baza pe Statele Unite pentru apărare au luat sfârșit.

În fața acestor noi provocări, Regele Charles și-a asumat un rol mai important pe scena politică mondială.

De ce e nevoie de o a doua vizită a lui Donald Trump în Marea Britanie

Luna trecută, prim-ministrul Sir Keir Starmer i-a înmânat lui Trump o scrisoare din partea Majestății Sale, invitându-l la o a doua vizită de stat „fără precedent” în Marea Britanie – o parte esențială a ofensivei diplomatice a autorităților din Marea Britanie.

Președintele – un mare fan al Marii Britanii și al Familiei Regale – l-a descris pe Rege ca fiind un „om frumos și minunat”.

Regele îl va găzdui, de asemenea, pe Trump pentru o vizită mai puțin mediatizată la Balmoral, castelul său scoțian, la sfârșitul acestui an.

(Citește și: Sfârșit șocant pentru un cântăreț! A murit chiar în ziua în care a împlinit 39 de ani)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Armina și Marcel Andrei de la Insula Iubirii s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nuntă
Click.ro
Armina și Marcel Andrei de la Insula Iubirii s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nuntă
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Peste 8.000 de oameni protestează la Arestul Central, unde se află Călin Georgescu. „Ați arestat un om nevinovat!”, „Justiție, nu corupție!”. George Simion: „Nu ne dezicem de Călin Georgescu”
Gandul.ro
Peste 8.000 de oameni protestează la Arestul Central, unde se află Călin Georgescu. „Ați arestat un om nevinovat!”, „Justiție, nu corupție!”. George Simion: „Nu ne dezicem de Călin Georgescu”
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!