Bogdan Lobonț disputat de FRF și AS Roma!

Bogdan Lobonț disputat de FRF și AS Roma!

Încă de la numirea în funcţia de selecţioner al României, Cosmin Contra nu a ascuns că şi l-ar dori pe Bogdan Lobonţ în staff-ul tehnic al echipei naţionale. De aceea, la primele sale acţiuni, Contra l-a convocat pe Lobonţ ca portar, deşi acesta nu mai apărase de ani de zile la AS Roma. Cooptarea lui Lobonţ în staff-ul tehnic al echipei naţionale pare o misiune foarte dificilă, mai ales că oficialii clubului din capitala Italiei intenţionează să-i prelungească goalkeeperului român contractul, pentru că el contribuie foarte mult la atmosfera din sânul echipei.

„Am vrut să îl iau în staff pe Lobby, dar el neavând carnet de antrenor, singura modalitate era să îl convoc ca jucător. Acum, când am fost la Roma – Lazio, ne-am întâlnit cu Totti. El mi-a spus că nu concepe o Roma fără Lobonţ. Eu trag să înceapă şcoala de antrenori, ca să aibă actele în ordine şi să vină să mă ajute din postura asta de antrenor, iar cei de la Roma trag de el să îşi prelungească contractul. D-aia am insistat ca Lobby să vină pentru că are aceleaşi valori ca şi mine la naţională şi stând printre jucători le poate transmite şi lor asta”, a dezvăluit Cosmin Contra, selecționerul reprezentativei României.

România va disputa două jocuri de pregătire luna aceasta, cu Israelul pe 24 martie, la Netanya, şi cu Suedia, pe 27 martie, la Craiova pe noul „Ion Oblemenco”.

La meciurile amicale ale echipei naţionalei din această lună, Cosmin Contra nu l-a mai convocat pe Bogdan Lobonţ, cei patru portari chemaţi la lot fiind: Ciprian Tătaruşanu (Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Silviu Lung jr. (Kayserispor) şi Florin Niţă (Sparta Praga).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!