BREAKING | Florin Doagă a murit într-un accident cumplit, la doar 34 de ani

Florin a murit într-un cumplit accident rutier/ sursă foto: social media

Tragedie fără margini într-o familie de români! Florin Doagă, un tânăr de 34 de ani, a murit într-un cumplit accident rutier petrecut în Italia, provincia Salermo – pe Corso Europa. Românul lasă în urmă o familie numeroasă și o comunitate îndoliată.

Nenorocirea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 – 12  ianuarie 2025 , pe drumul Corso Europa. Românul se întorcea din Ascea, iar în timp ce se afla într-un sens giratoriu a făcut o manevră periculoasă, moment în care a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea.

A tăiat drumul într-un mod riscant, a urcat pe trotuar și a trecut prin balustrada metalică. Mașina în care se afla Florin a plonjat de la câțiva metri înălțime. Din nefericire, șoferul a murit pe loc, iar echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe român. Adina Ghervase, șoferița care a lovit mortal 4 muncitori în Iași, condamnată! Câți ani riscă să stea în spatele gratiilor

Cine este Florin Doagă, tânărul de 34 de ani mort în Italia

Pompierii din Agropoli împreună cu carabinierii din Vallo della Lucania s-au luptat ore întregi pentru a recupera trupul românului din fiarele contorsionate ale autoturismului – un Susuki Swift. Deocamdată nu se cunosc circumstanțele în care Florin a pierdut controlul volanului, însă autoritățile iau în calcul mai multe ipoteze: fie i s-ar fi făcut rău la volan, fie ar fi adormit sau ar fi fost vorba despre o defecțiune mecanică a autoturismului, notează publicația infocilento.it.

Florin Doagă lucra de ani buni în Italia, în Bivio di Acquavella din Casal Velino și se ocupa de afacerea familiei sale: o firmă de construcții, alături de frații săi. Apropiații și cei care l-au cunoscut îl descriu pe român ca fiind o fire jovială, tot timpul cu zâmbetul pe buze.

Pe rețelele de socializare, internauții au lăsat o mulțime de comentarii în memoria tânărului. Trupul neînsuflețit al românului urmează să fie repatriat, iar înmormântarea va avea loc în satul său natal din România, urmată de o slujbă comemorativă în Casal Velino, conform presei străine.  Sfârșit tragic pentru un celebru model! Courtney Mills a murit la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon

„Un băiat cinstit și cuminte, prețuit de toți cei care au avut șansa să îl cunoască. Nu există cuvinte în aceste cazuri, ceea ce rămâne este doar jale. Odihnește-te în pace”, a scris un prieten.

„Vreau să te păstrez mereu în amintire cu zâmbetul pe buze”, a adăugat un alt prieten.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!