BREAKING | Oana Robu, soția vicepreședintelui CJ Suceava, a murit la doar 47 de ani

BREAKING | Oana Robu, soția vicepreședintelui CJ Suceava, a murit la doar 47 de ani
A murit Oana Robu. Sursă foto: Facebook

Oana Robu, soția vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, a murit la vârsta de 47 de ani. Nicolae Robu și familia acestora sunt în șoc, iar această veste tragică i-a devastat. Iată ce s-a întâmplat!

Oana Robu a predat limba română în cadrul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana și era una dintre cele mai iubite profesoare. Familia este devastată de aceată tragedie, iar soția lui Nicolae Robu a lăsat în urmă trei copii: două fete și un băiat.

CITEȘTE ȘI: BREAKING | Claudia Udrescu a murit pe loc, după ce a căzut de la balconul casei sale

A murit Oana Robu

De la apropiați, familie, până la colegi și elevi, această veste a întristat pe toată lumea, iar Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis un mesaj emoționant pentru Nicolae Robu. Acesta îl susține pe vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, care și-a pierdut și mama în urmă cu puțin timp.

”Nicu, îmi pare nespus de rău. Să pierzi cele mai iubite femei din viața ta, la câteva luni distanță, este o durere cumplită. Mai întâi mama, acum soția… nu există cuvinte care să aline o astfel de suferință.

Vestea trecerii Oanei la cele veșnice m-a întristat profund. Oana a fost un dascăl dedicat, o mamă și o soție devotată. Un om special, pentru care vreau să cred că Dumnezeu are un plan mai bun. Știu că ai fost lângă ea până la capăt și ai făcut tot ce ți-a stat în putere.

Și știu că acum trebuie să rămâi puternic. Pentru tine, pentru copiii tăi minunați, pentru amintirea Oanei. Nu ești singur, Nicu. Suntem cu toții alături de tine”, a transmis Gheorghe Șoldan, liderul CJ.

De asemenea, această pierdere este una profundă și pentru elevii Oanei Roba, femeia fiind una dintre cele mai iubite profesoare din liceu.

„Doamna dirigintă, nu pot să explic în cuvinte starea pe care mi-a dat-o vestea trecerii dumneavoastră în neființă. Sunt de prisos mesajele de admirație pentru oameni care au plecat dintre noi. În clipa aceasta, regret că poate nu v-am spus toate astea înainte, să le auziți direct de la mine. Regret că nu v-am mai vizitat și nu am mai stat de vorba. Regret că de abia acum îmi dau seama că totul a fost adevărat și că nu vă mai puteți întoarce printre noi. Dar nu voiam să vă văd suferind. Mi-am dorit să vă știu pentru totdeauna așa cum v-am cunoscut prima dată: fericită, curajoasă, plină de entuziasm și de compasiune față de noi toți. În ceasul cel din urmă, sper să mă iertați dacă v-am greșit și sper că totuși vedeți de undeva de sus toate acestea. Eu cu siguranță știu că sunteți acolo de acum înainte, veghind cu dragoste asupra copiilor dumneavoastră”, a scris tânăra, potrivit Monitorul de Suceava.

CITEȘTE ȘI: BREAKING | Tiberiu Posteucă a murit în timp ce făcea un grătar cu familia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!