Acasă » Știri » BREAKING! Planul roșu de intervenție, într-o tabără școlară din Bihor. Ce au pățit 19 copii e ireal

BREAKING! Planul roșu de intervenție, într-o tabără școlară din Bihor. Ce au pățit 19 copii e ireal

De: Irina Vlad 09/07/2025 | 09:52
Elicopterul SMURD/ Sursa foto: Facebook

A fost activat Planul roșu de intervenție într-o tabără școlară din Bihor. Aproape 30 de persoane au acuzat simptome de toxiinfecție alimentară, iar 19 copii și 3 adulți au avut nevoie de îngrijiri medicale. Iată primele informații!

Planul roșu de intervenție a fost activat în noaptea de marți spre miercuri (8-9 iulie) în județul Bihor, într-o tabără școlară din Arieșeni. Grupul era format din 57 de turiști, copii și adulți din Timișoara și București. Planul roșu a fost activat la ora 23:45 și dezactivat la ora 01:30.

BREAKING! Accident pe Autostrada Soarelui, s-a activat Planul Roșu. Anunț despre cele 16 victime

A fost activat planul Roșu de Intervenție în Bihor

Din cauza numărului mare de persoane implicate, ISU bihor a decis activarea Planului roșu de intervenție. La hotelul unde erau cazți turiștii au ajuns de urgență două echipaje medicale SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD Oradea, patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și două microbuze de transport persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor.

La sosirea salvatorilor, 28 de persoane acuzau simptome de toxiinfecție alimentară, greață, vărsături și crampe abdominale. 16 copii și doi adulți au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.

„În noaptea de marţi spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgenţă 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecţie alimentară în staţiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, din care 8 adulţi şi 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani.

La sosirea echipajelor, s-a constatat faptul că 28 de persoane prezentau simptome de toxiinfecție alimentară – greață, vărsături și crampe abdominale, fiind conștiente și cooperante. După evaluarea medicală și acordarea primului ajutor medical, au fost transportate la spital 18 persoane – 16 copii și 2 adulți”, anunţă miercuri dimineaţă ISU Bihor, într-un comunicat.

În cursul dimineții, încă trei copii au ajuns la spital. În total, 21 de persoane, dintre care 19 copii și 3 adulți. O parte dintre copii au fost direcționați către Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului județean din Oradea – din strada Coposu, iar restul au ajuns la UPU din strada Gheorghe Doja, notează bihoreanul.ro.

BREAKING | Accident pe Aleea Privighetorilor, din Capitală. O fetiță de 13 ani a fost transportată la spital

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×