Potrivit bunicului Luizei Melencu, rudele tinerei nu au fost chemate nici până în prezent pentru a încerca să recunoască resturile de haine colectate din cenușa găsită în casa lui Gheorghe Dincă, dar și în alte locuri din curtea acestuia.
„Niciodată nu ne-a chemat absolut nimeni să ne arate ceva concludent. Vă dați seama că dacă ardea haine în acel butoi erau și nasturi, erau și fermoare, era absolut orice. (…) Mai multe informații ați reliefat dvs. ziariștii. Concret nu am aflat absolut nimic”, a spus bunicul Luizei, conform celor de la Antena 3.
Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu, numai că – în cazul Luizei – a oferit, de la bun început, declarații contradictorii. Mai întâi a spus că i-a aruncat trupul în Dunăre, apoi în Olt. Specialiștii care au analizat unele dintre petele de sânge descoperite în casa lui Gheorghe Dincă au stabilit că acestea aparțin Luizei Melencu.
Gheorghe Dincă spune că, inițial, nu a vrut să oomoare pe Luiza, luând-o la ocazie și intenționând să o ducă acasă. Numai că, pe drum, observând că este ”frumoasă” și că ”mirosea frumos”, criminalul și-a schimbat planurile.
Fiica lui Gheorghe Dincă, în momentul în care a fost audiată la DIICOT București, a declarat că în ziua de 24 iulie, atunci când Dincă a răpit-o pe Alexandra Măceşanu, a fost în Caracal, în trecere, împreună cu o colegă de serviciu de la Arad, dar şi cu fratele ei, Dan Dincă.
„Au venit două doamne la fermă noastră. Ştiu sigur că nu era dimineaţa la prima oră pentru că noi nu venim atât de devreme. Era în jur de ora 10.00. Au spus că vor să cumpere 5.000 de puieţi de nuc, că vor să facă o plantaţie la Arad pe fonduri europene. Le-am spus că n-am pe stoc atâţia puieţi, mi-au zis să fac un inventar, că le plac, că sunt de calitate şi cumpără tot. A rămas că ne auzim la telefon, dar n-au mai dat niciun semn de viaţă. După aceea, când a izbucnit scandalul, am văzut-o pe fiica lui Dincă la televizor şi am recunoscut-o”, a declarat George Iancu, patronul fermei din Dăbuleni, potrivit Adevărul.ro.