CALENDAR CRESTIN-ORTODOX. Ce sfant praznuiesc astazi romanii

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Sfantul Iosif cel Nou de la Partos s-a nascut in 1568, in orasul Raguza din Dalmatia. Dupa moartea tatalui sau, s-a mutat impreuna cu mama sa in Ohrida, la sud de Dunare. Cand a implinit varsta de 15 ani a intrat in manastirea Maicii Domnului din Ohrida. Dupa cinci ani de vietuire in aceasta manastire, ajunge in Muntele Athos, la Manstirea Pantocrator. Aici s-a calugarit si a primit numele de Iosif.

La cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol, iar dupa sase ani este pus egumen in marea lavra romaneasca Cutlumus.
Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timisoarei. Asezarea in scaun a fost savarsita pe 20 iulie 1650.

A murit la manastirea Partos, langa Timisoara

In anul 1653 s-a retras la Manastirea Partos, aproape de Timisoara. Aici a mai vietuit trei ani si apoi si-a dat sufletul in mainile Domnului. Potrivit Traditiei, in momentul trecerii sale la cele vesnice, clopotele manastirii au inceput sa bata singure. A fost inmormantat in naosul bisericii manastiresti.
In anul 1956 moastele sale au fost stramutate in Catedrala mitropolitana din Timisoara.
Sfantul Iosif cel Nou de la Partos a fost trecut in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 28 februarie 1950.

In urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfantul Sinod a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patron al pompierilor.
Din minunile sale mentionam si salvarea de la un incendiu a unei parti din Timisoara. Aceasta minune este trecuta si in Acatistul care ii este inchinat: „Ca sa arati marea ta milostivire pentru turma ta si ravna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o impresurau, atunci cand parjolul focului s-a intins sa cotropeasca toata cetatea Timisoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugaciunea ta mai fierbinte decat valvataia focului, scapand neatinsa biserica slujirii tale si oprind, prin ploaie napraznica, pe care cerul a trimis-o tie in ajutor, intinderea focului…“ (Icosul 7).

(M.N.)