Filmările pentru noul sezon Asia Express sunt în toi! Concurenţii au trecut până acum prin multe probe dificile, unii au făcut faţă cu brio, alţii însă… au ajuns la eliminare. Drept urmare, până în acest moment trei echipe au părăsit competiţia, iar CANCAN.RO vă prezintă în cele ce urmează despre cine este vorba. Condiţiile grele şi-au spus cuvântul, dar se pare că a fost vorba şi de alţi factori care le-au trimis pe vedete noastre direct în România.
La începutul acestui an, şefii de la Antena 1 au dat startul filmărilor noului sezon Asia Express, care se anunţă incendiar! Probele nu sunt deloc ușoare, mai ales din cauza traseului despre care ştim că este unul dintre cele mai lungi din existența show-ului. Echipele străbat trei țări, Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, acolo unde fiecare arată de ce este în stare.
Chiar înainte de îmbarcare, CANCAN.RO a stat de vorbă cu câţiva dintre concurenţi. Calina şi Catinca Roman ne povesteau la momentul respectiv despre tactica pe care o vor pune în aplicare atunci când vor întâmpina probele ce țin de aliment mai puțin comestibile. (VEZI AICI MAI MULTE DETALII). Cât au reuşit să se ţină de plan nu ştim exact, însă ce ştim cu siguranţă este faptul că mama şi fiica au părăsit emisiunea chiar la mijlocul traseului. Într-o ordine aleatorie au ajuns înapoi în ţară şi echipele formate din Alina Puşcău şi Cristina, dar şi Raluca Bădulescu şi fostul soţ. Strategiile despre care fostul model a vorbit chiar în aeroport se pare că nu au funcţionat aşa cum ea îşi imagina, astfel eliminarea a fost inevitabilă.
În ceea ce o priveşte pe Raluca Bădulescu, criticul de modă mărturisea că emisiunea este fără doar şi poate cea mai mare încercare prin care a trecut vreodată, însă din păcate pentru ea, nu şi-a atins scopul de a ajunge în marea finală.
În urmă cu doar câteva săptămâni, CANCAN.RO vă arăta imagini cu echipa formată din Karmen Minune şi Olga în plină acţiune. Chiar dacă traseul este dificil, iar condiţiile în care trăiesc nu seamănă deloc cu cele de acasă, fetele nu au renunţat la machiaj.
Se pare că fetele nu fac excepție deloc când vine vorba despre aparițiile cu care ne-au obișnuit până să plece în Asia Express. Brunetele sunt apreciate pentru look-urile lor foarte bine puse la punct ori de câte ori apar în public și, pare-se, vom avea parte de același lucru și în cadrul emisiunii.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.