Când se afișează notele la Limba și literatura română pentru concursul Comper 2020

Când se afișează notele la Limba și literatura română pentru concursul Comper 2020
Rezultate Comper 2020

Prima probă din etapa 1 Comper 2020, cea de Limba și literatura română, s-a susținut deja, iar elevii și părinții așteaptă cu nerăbdare rezultatele pentru a vedea punctajul obținut.

La Comper 2020 participă elevii din clasa pregătitoare și clasele I-VIII din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi private din ţară, din mediul urban şi rural și din alte ţări în care se predă în limba română.

Comper 2020. Cum și când se corectează lucrările

La încheierea concursului Comper 2020, mentorul preia grilele de concurs pentru răspunsuri / fișele elevilor de la clasă pregătitoare și le depune la secretariatul școlii într-un plic sigilat pe care va înscrie clasa, disciplină de concurs și numele mentorului.

Subiectele la Comper 2020  vor deveni publice, prin afișare pe site-ul concursului, la 3 zile după desfășurarea concursului.

Evaluarea răspunsurilor conform baremului de corectare se va face începând cu ziua de Luni după concurs, de către o Comisie de Evaluare formată din mentor, un coleg de catedra, directorul/directorul adjunct al unității de învățământ și un reprezentant al părinților desemnat de comitetul de părinți (cu rol de supraveghere a procesului de evaluare).

După fiecare concurs, în urmă evaluării, se va încheia la nivelul fiecărei unități de învățământ participante un singur Proces-verbal în care vor fi specificate următoarele: concursul (Comper-Comunicare / Comper-Matematică), numele mentorilor organizatori și numărul de fise evaluate la fiecare clasă. Procesul-verbal va avea număr de înregistrare dat de secretariatul școlii, va fi semnat de către toți membrii comisiei de evaluare și va conține ștampilă unității de învățământ.

Când se afișează rezultatele pentru Comper 2020

În urma corectării lucrărilor elevilor care au participat la Comper 2020, fiecare școală va încheia un proces verbal în care se va specifica concursul, numele mentorilor ce au organizat competiția, precum și numărul de fișe evaluate pentru fiecare clasă. Actul va avea un număr de înregistrare și va fi semnat de către toți membrii comisiei de evaluare

Procesele verbale respective vor fi păstrate în unitățile de învățământ și, dacă organizatorii le vor cere, acestea vor fi puse la dispoziția lor.

După ce procesul de evaluare se va încheia, mentorii vor trebui să intre pe site-ul concursului Comper 2020 prin intermediul contului propriu, și să introducă rezultate obținute de elevi.

Pentru etapa I, introducerea rezultatelor va începe pe 1 februarie și se va încheia pe 24 februarie. După această dată vor fi demarate înscrierile pentru Etapa a II-a. Rezultatele elevilor participanți la concurs se vor afișa pe site pe măsură ce mentorii vor introduce rezultatele.

Drept urmare, rezultatele pentru concursul Comper 2020 vor fi afișate în intervalul 1-24 februarie 2019.

Neintroducerea rezultatelor elevilor face imposibilă descărcarea diplomelor elevilor, precum și a adeverințelor și diplomelor de participare la concurs pentru mentori și celelalte cadre didactice organizatoare.

Comper 2020. Etape de desfășurare

Comper 2019-2020 Etapa I, Etapa II si Etapa Națională se vor desfășura în următoarele date:

Comper 2020 Etapa I:

Limba si literatura romana: 23 IANUARIE 2020

Matematica: 30 IANUARIE 2020

Comper 2020 Etapa a II-a:

Limba si literatura romana: 12 MARTIE 2020

Matematica: 19 MARTIE 2020

Comper 2020, Etapa Națională (scris – doar clasele I-VIII): 

Limba si literatura romana: 14 MAI 2020

Matematica: 21 MAI 2020

Citește și: STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2019-2020. TOTUL DESPRE VACANȚE, EXAMENE ȘI TEZE

CALENDARUL VACANȚELOR PENTRU ELEVI ÎN 2020. URMĂTOAREA VACANȚĂ VA AVEA LOC ÎN APRILIE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!