Un bucureștean a avut un adevărat șoc atunci când s-a trezit într-o dimineață. La ora 08:30 a primit un SMS de la Garanti Bank, în care era înștiințat că s-a făcut o operațiune de retragere din contul lui de salariu a nu mai puțin de 250.000.000 de lei! Peste 53.000.000 de euro! Bucureșteanul mai avea un pic și făcea un infarct, așa că, desigur, atunci când s-a calmat, a contactat banca să afle ce s-a întâmplat. CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă în exclusivitate detaliile acestei povești cu totul și cu totul incredibile.
„Dragă Alexandru Marius Ionuț, dacă tranzacția efectuată cu cardul 8680, de 250.000.000 RON, nu vă aparține apelați +40212009494. Garanti Bank”, este conținutul SMS-ului care l-a adus pe bărbatul respectiv în pragul atacului de cord.
„Era să leșin. Vă dați seama, să te trezești de dimineață cu un asemenea mesaj… Mai aveam puțin și cădeam din picioare! După ce m-am așezat pe scaun, iar apoi m-am șters de sudoare, am contactat banca să aflu ce s-a întâmplat”, a declarat, în exclusivitate pentru CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, Alexandru Marius Ionuț. (CITEȘTE ȘI: Foloseşti cardul de sănătate al altuia? E deja infracţiune!)
Banii ajunseseră în contul de salariu al lui Alexandru Marius Ionuț dintr-un stat asiatic. SMS-ul i-a fost trimis românului atunci când cei care au pus la cale frauda încercau să transfere suma uriașă. DIICOT a deschis anchetă în acest caz, suspectând că banii ar fi fost trimiși în România de către Mafie. (CITEȘTE ȘI: Românii şi-au băgat cardurile de sănătate în bancomat! Ce s-a întâmplat depăşeşte orice imaginaţie)
Banca i-a blocat contul de salariu bărbatului și i-a emis un alt card, iar acum tânărul poate face tranzacții. El a întâmpinat, însă, ceva probleme după frauda respectivă, întrucât Garanti Bank i-a închis contul, procedură standard în astfel de cazuri, iar el nu mai avea acces la niciun ban al său.
„M-am împrumutat de la prieteni până când s-a rezolvat situația. M-a prins nepregătit toată treaba. Nu aveam niciun leu și nu puteam avea acces la niciun ban din cont. Sunt curios să aflu cum se va încheia totul”, ne-a mai declarat tânărul.
Întrebat dacă nu îi este cumva frică să nu pățească ceva, având în vedere că autoritățile suspectează că banii ar fi fost trimiși din Asia de către Mafie, tânărul ne-a răspuns: „Nu, nu îmi este frică. Ce să aibă cu mine? E și pentru mine straniu cum a ajuns numele meu să fie folosit în așa ceva. Aștept să văd rezultatele anchetei”.