Carmina s-a mutat înapoi la mama ei, dar îi este dor de Vârciu! Mesaj emoționant pentru tatăl ei

Carmina s-a întors la Arad, la mama ei, Ami Teiceanu, însă îi simte lipsa tatălui. Fiica cea mare a lui Liviu Vârciu i-a transmis un mesaj emoționant artistului. El și fosta lui iubită au căzut de comun acord că adolescentei îi este mai bine la Arad, acolo unde a stat până acum câteva luni. Cu toate acestea, fetei îi este dor de Capitală. 

„Îmi e dor de aceste momente”, a scris Carmina, în dreptul unui videoclip în care se distra alături de Liviu Vârciu.

Ami Teiceanu și Liviu Vârciu s-au hotărât ca adolescenta să se mute de la București, după ce au aflat că are un anturaj nu tocmai bun pentru ea. Mama ei a mărturisit că nu vrea ca fata să se schimbe din cauza influenței nevaforabile a prietenilor din Capitală.

 A stat trei luni la mine, a fost la un liceu privat foarte bun, dar anturajul e un pic altfel faţă de cel din Arad. Am decis cu mama ei ca ea să continue acolo studiile, că este şi lângă mama ei, a crescut lângă ea, mama ei e mai dură decât mine, eu o las să facă ce vrea. Eu eram cu notele, nu-mi aduce 6-7 că mă supăr foarte tare. Fata mea e un copil tare bun. Când am decis cu maica-sa că aşa este mai bine pentru ea fata a spus „nu e niciun fel de problemă”, e înţelegătoare”, a spus Liviu Vârciu, la Antena Stars.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani