Casa Assan sau Casa Oamenilor de Ştiinţă, o bijuterie arhitecturală din mijlocul Bucureștior

Casa Assan sau Casa Oamenilor de Ştiinţă, o bijuterie arhitecturală din mijlocul Bucureștior

Casa Assan, cunoscută și sub numele de Casa Oamenilor de Ştiinţă, este situată în Piaţa Lahovari, în spatele Pieței Romane. Casa Assan a intrat în patrimoniul Academiei Române și este una dintre puţinele clădiri vechi care poate fi vizitată oricând şi de oricine, pentru simplul fapt că aici funcţionează de zeci de ani restaurantul Academiei Române, potrivit unui documentar realizat de Gândul.ro.

Clădirea a fost construită între anii 1906 şi 1914, în stil neoclasic francez de către inginerul și industriașul Bazil G. Assan, primul român care a efectuat o călătorie în jurul pământului, în anul 1899. Moştenitor al unei averi uriaşe de la tatăl său, proprietarul primei mori cu abur din ţara noastră, Bazil Assan i-a cerut arhitectului Ion D. Berindey să realizeze planurile casei. Ion D. Berindey, un arhitect celebru al acelor vremuri, a proiectat în București și Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, dar și Casa Florescu.
Acesta s-a folosit de terenul mare pe care l-a avut la dispoziție și a realizat o intrare frumoasă, cu două cărări, precum și grajduri pentru cai, dar și garaje în apropierea caselor unde locuiau șoferul și vizitiul familiei Assan.
Deși intrarea principală este cea dinspre Piața Lahovari, priveliștea din spatele clădirii este mai elegantă și mai spectaculoasă. Curtea interioară ascunde o scară monumentală din piatră care leagă grădina de vară de clădire. Scara în sine reprezintă un aspect arhitectural important al casei.

Începând cu anul 1945, clădirea a intrat în patrimoniul Academiei Române și a devenit Casa Oamenilor de Știință. Mai mult, în locuința lui Assan se află acum restaurantul Academiei, iar membrii au apartamente rezervate în această casă.

Clădirea dispune de trei niveluri, și anume demisolul, parterul și un etaj. În partea de sud a locuinței, se află încăperile pentru oaspeți, în timp ce parterul găzduiește cinci saloane, iar la etaj se află cele trei apartamente rezervate membrilor academiei Române. Totodată, la subsol și demisol au fost amenajate bucătăria și atenansele.
Cele cinci saloane aflate la interior poartă denumiri sugestive reprezentative pentru decoraţiunile alese, după modelul caselor din Franța de la acea vreme.

Sala Oglinzilor și Candelabrelor, o bijuterie arhitecturală

Astfel, Sala Oglinzilor și Candelabrelor are pereţii îmbrăcaţi în oglinzi încadrate în bronz, iar deasupra strălucesc candelabrele atârnate de bolta încăperii, Sala Zodiac conţine vitralii decorate cu toate semnele zodiacale, iar Sala Edison adăpostea un candelabru şi chiar o lampă Edison originală. Celelalte două saloane poartă denumirea de Sala de şah şi Sala Consiliu. Toate saloanele sunt decorate cu vitralii, marmură, iar fotoliile au fost capitonate cu piele de Cordoba sau mătase.

Ferestrele dinspre stradă sunt decorate la bază cu diverse modele realizate din fier forjat. Și ușa principală a casei este una metalică, extrem de grea, cu decorații și cu geamuri groase, care dă spre holul cel mare și care este luminat de un vitraliu ce se desfășoară asemenea unei cozi de păun.

Peste tot prin casă, în holurile mai mari sau mai mici, se află oglinzi și statuete din bronz, așezate pe etajerele din lemn sau pe suporturile din marmură. În plus, mare parte din mobilierul luxos, de epocă, a fost conservat și poate fi văzut îndeaproape. Acesta a fost realizat din lemn masiv, unele exponate fiind tapisate în piele de Alcnantara. Mai mult, au fost păstrate și ușile glisante în perete, prezente aici încă de la inaugurare.

Documentarea acestui material a fost realizată de GÂNDUL.RO.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Click.ro
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani