Casa lui Dani Mocanu, asaltată de polițiști. Oamenii legii fac percheziții, după ce manelistul a apărut cu un leu rănit, într-un videoclip

Casa lui Dani Mocanu, asaltată de polițiști. Oamenii legii fac percheziții, după ce manelistul a apărut cu un leu rănit, într-un videoclip

Videoclipul lui Dani Mocanu în care apare un leu rănit a stârnit un val de controverse în rândul celor care l-au vizionat. Deși manelistul s-a apărat în această privință, miercuri dimineață, oamenii legii au descins la locuința acestuia, dar și la alte două locații, pentru a face cercetări.

Dani Mocanu a stârnit un val de controverse cu videoclipul său în care apare un leu, astfel că polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul artistului, în această dimineață, dar și la alte două locații: acasă la cel care a filmat videoclipul cu pricina și la sediul unui studio din Ilfov.

Polițiștii argeșeni au anunțat deschiderea unui dosar penal pe numele lui Dani Mocanu, iar ancheta este în plină desfășurare. Se fac verificări pentru tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deținere a animalului ce apare în materialul filmat.

Cum se apără Dani Mocanu

Dani Mocanu s-a apărat spunând că animalul a fost și este foarte bine tratat. Mai mult, artistul susține că tot acest nou scandal îl avantajează, îi aduce și mai multe vizualizări.

„…v-ați găsit acum să vă interesați de leul din videoclipul meu. Vă asigur că leul trăiește mai bine decât voi toți și are tot ceea ce și-ar putea dori un animal și este perfect sănătos din toate punctele de vedere. Vă doresc o zi bună tuturor și vă mulțumesc pentru reclama în plus pe care o faceți gratuit videoclipul meu”,a fost reacția manelistului.

Pentru a stopa acest val de critici, recent, în descrierea videoclipului a apărut următorul mesaj: „Nimeni nu a fost rănit în timpul filmărilor. E un machiaj special, nu o rană reală!” 

Nu este pentru prima dată când Dani Mocanu are probleme cu legea. În trecut, a fost acuzat de proxenetism și trafic de persoane, iar o anchetă a fost declanșată după ce, într-unul dintre clipurile sale, apăreau mai mulți mascați de la Jandarmeria Dâmbovița.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani