Casa lui Dr. Dre, prădată de hoți. Patru persoane au fost arestate

Casa lui Dr. Dre, prădată de hoți. Patru persoane au fost arestate
Casa lui Dr. Dre, prădată de hoți. Patru persoane au fost arestate

 

Vestea că Dr. Dre a suferit un anevrism cerebral a îngrijorat multe persoane, mai puțin pe hoți. La doar o zi de la internarea rapper-ului în spital, răufăcătorii au încercat să intre în casa acestuia. Ghinionul lor au fost camerele de supraveghere cu infraroșu care au alertat imediat poliția.

Faptul că starul internațional se luptă pentru viața lui, pare să nu impresioneze pe toată lumea. La scurt timp după ce vestea că artistul a suferit un anevrism cerebral a făcut înconjurul lumii, hoțiilor le-a venit strălucita idee să-i facă o vizită. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că au avut parte de o surpriză. Nici bine nu au călcat pe proprietatea americanului că autoritățile au și fost alertate. Fără să-și dea seama, hoții, au activat camerele cu infraroșu montate în jurul proprietății. La scurt timp imobilul a fost înconjurat de poliție, iar cei patru indivizi au fost reținuți.

VEZI ȘI: ” POVESTEA LUI ROXEN, TÂNĂRA CÂNTĂREAȚĂ CARE A FOST AGRESATĂ FIZIC DE FOSTUL IUBIT „ERA O RELAȚIE TOXICĂ” „

Cum se simte Dr. Dre

Rapper-ul în vârstă de 55 de ani, a suferit zilele trecute un anevrism cerebral și dus de urgență la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles. Artistul a fost intubat pentru o scurtă perioadă, iar în prezent starea lui este bună, este stabilă. Însă, medicii continuă investigațiile pentru a se asigura că riscul unui nou atac cerebral este cât mai mic.

Echipa răspunzătoare de declarațiile cântărețului a transmis un comunicat în care se regăsesc și câteva cuvinte spuse chiar de rapper.

„Mulţumesc familiei, prietenilor şi fanilor pentru interesul şi urările lor de bine. Mă simt bine şi primesc îngrijire excelentă din partea echipei mele medicale. Voi ieşi din spital şi voi reveni acasă curând”, a declarat Dr. Dre, după ce și-a revenit în urma anevrismului.

CITEȘTE ȘI: ” OANA ROMAN, ÎNDURERARĂ CHIAR DE ZIUA EI ONOMASTICĂ. A MĂRTURISIT CU LACRIMI ÎN OCHI CINE A REUȘIT SĂ ÎI BUCURE SUFLETUL: “SUNT ACASĂ CU FIICA MEA ȘI NE BUCURĂM UNA DE ALTA” „

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!