Cât costă să stai 4 zile la Costinești în perioada 10 – 14 iulie, când este Beach Please. O cazare la două stele a ajuns la 4.000 de lei

Cât costă să stai 4 zile la Costinești în perioada 10 - 14 iulie, când este Beach Please. O cazare la două stele a ajuns la 4.000 de lei
Cât costă 4 zile pentru două persoane la Beach Please/foto: YouTube

Hotelierii și-au făcut temele și au ajustat tarifele pentru litoralul românesc. În perioada desfășurării festivalului Beach Please, prețurile pentru o noapte de cazare pe litoral au devenit extrem de mari. Sumele percepute sunt neașteptat de exagerate!

În această perioadă, prețurile pentru o noapte de cazare în stațiunile de la Marea Neagră vor crește semnificativ, față de luna precedentă, când tarifele erau cu până la 70% mai mici. Dacă intenționați să participați la festivalul Beach Please din acest an, trebuie să știți că prețurile pentru o noapte de cazare pe litoralul românesc, când este evenimentul , vor fi foarte ridicate. Doar puțini își vor permite aceste costuri.

Citește și: STAȚIUNEA DIN ROMÂNIA CARE RIVALIZEAZĂ CU MAMAIA ȘI COSTINEȘTI. MOTIVUL PENTRU CARE ESTE CONSIDERATĂ O „BIJUTERIE TURISTICĂ”

Cât a ajuns să coste 4 zile la Costinești, în perioada Beach Please

Trupa Coldplay, rapperul Travis Scott și cântărețul britanic Sam Smith vor fi cap de afiș în România în săptămânile următoare. Vor susține concerte, separat și în intervale diferite, atât în Capitală, cât și pe litoral. Hotelierii profită de această ocazie, dublând sau chiar triplând prețurile cazărilor.

Vestea că rapperul Travis Scott va cânta la Beach Please, la Costinești, în perioada 10-14 iulie, a încântat fanii, inclusiv patronii din HORECA. Dacă vrei să-ți faci rezervare acum pentru această perioadă, la un hotel de două stele de pe litoral, trebuie să plătești 4.000 de lei pentru două persoane.

De asemenea, cei care doresc să trăiască experiența completă a festivalului nu vor cheltui mai puțin de 2.000 de euro pentru două persoane. Unii fani sunt dispuși să plătească orice sumă pentru a-și vedea idolii în carne și oase, dar nu toți își permit acest lux.

Pentru cei care vor să meargă la festival, dar preferă să plătească mai puțin, se pot caza la aproximativ 10 km de Costinești, iar prețurile pentru hotel variază între 1.500 și 3.500 de lei pentru două persoane.

Unii fani, care nu au reușit să prindă bilete în țară, se orientează către alte destinații europene, planificându-și cu grijă bugetul. Capitala va da startul marilor evenimente ale acestei veri, cu artiștii de la Coldplay în concert la București pe 12 și 13 iunie.

Coldplay va cânta pe Arena Națională

Coldplay va susține un concert pe Arena Națională, în fața a 100.000 de fani din țară și din străinătate. Unii și-au rezervat biletele din timp pentru a se asigura că nu vor rata evenimentul, în timp ce alții, care au așteptat până în ultimul moment, plătesc acum prețuri mai mari.

În Capitală, cazarea în perioada concertului Coldplay poate ajunge până la 800 de lei pe noapte. Cei care nu au reușit să-și cumpere bilete la noi, pot opta pentru alte destinații, precum Budapesta, unde costurile sunt similare.

„Taylor Swift ţine capul de afiş în Europa. La un concert de al ei, pachete se mai găsesc pornind de la 1100 de euro de persoană, vorbim nu doar de biletul de intrare ci şi de două nopţi de cazare la un hotel de trei stele”, a transmis pentru Observator Cristina Pipias, consultant în turism.

Citește și: STAȚIUNEA DE PE LITORALUL ROMÂNESC CU CEA MAI CURATĂ APĂ. CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE ÎN 2024

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!