Cât curent consumă un singur televizor și cât vei plăti pentru el în factura la lumină, începând de astăzi

Cât curent consumă un singur televizor și cât vei plăti pentru el în factura la lumină, începând de astăzi

Plafonarea prețurilor la energie electrică a încetat astăzi, 1 iulie 2025, ceea ce va duce la o dublare a valorilor de pe facturile românilor, mai ales pentru cei cu un consum redus. Noi am făcut calculul și am aflat cât consumă un singur televizor și cât vei plăti pentru el în factura la lumină. 

Începând cu 1 iulie 2025, are loc încheierea schemei de sprijin pentru facturile la energie – adică plafonarea tarifelor la curent a încetat. În sprijinul familiilor vulnerabile – cu venituri mici, Guvernul a instituit un sistem de vouchere energetice în valoare de 50 de lei/lună.

Tichetele de ajutor se pot folosi exclusiv pentru plata facturilor la energie electrică. Voucherele energetice se vor acorda persoanelor singure cu un venit lunar de maximum 1.940 de lei și pentru familiile cu un venit net lunar pe membru de familie de maximum 1.784 de lei.

Cât te costă, de fapt, folosirea aspiratorului? Factura la electricitate va crește considerabil de la 1 iulie

Voucherele  pot fi solicitate prin două modalități:

  1. Online, prin aplicația EPIDS, care va fi dezvoltată și administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS)
  2. Prin intermediul reprezentanților oficiului poștal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar

Cât curent consumă un singur televizor

Odată cu încetarea plafonării prețurilor la energie electrică, românii vor avea de-a face cu o creștere a tarifelor de pe factura de energie. Potrivit estimărilor făcute de experți, unele facturi se vor dubla, iar scumpirile vor afecta serios bugetele familiilor și ale firmelor.

În prezent, consumatorii beneficiază de prețuri fixe, stabilite în funcție de nivelul consumului, între 0,68 și 1,3 lei pe kWh. Cât curent consumă un singur televizor și cât vei plăti pentru el în factura la lumină, începând de astăzi?

Să calculăm mai întâi consumul. Să analizăm cazul unui televizor LED smart cu putere de 100 W. Dacă este folosit, în medie, 8 ore pe zi, înseamnă un consum zilnic de 800 Wh. Înmulțind cu 30, obținem un consum lunar de 24 kWh. În funcție de furnizor, vom plăti între 24 x 1.03 = 25 de lei (minimum) și 24 x 1.64 = 40 de lei (maximum) – în fiecare lună, pentru un singur televizor.

Am făcut calculul. Cât vei plăti în fiecare lună pentru mașina de spălat, în factura la curent, începând cu 1 iulie 2025

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Click.ro
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta