Cât mai ține canicula în România? Elena Mateescu, directorul ANM: ”Temperaturile vor mai crește”

Cât mai ține canicula în România? Elena Mateescu, directorul ANM: ”Temperaturile vor mai crește”

Este cod roșu de caniculă în România, România se topește la temperaturi ce ajung și la 38-39 de grade la umbră, iar valul de aer cald continuă să facă ravagii peste țara noastră.

”S-au resimțit în partea de vest, nord-vest a țării, acolo unde a fost în vigoare codul roșu, valori de peste 40-41 de grade Celsius așadar, foarte cald și în partea de sud a țării. Valorile temperaturilor resimțite s-au situat între 38 până la 39 de grade, temperaturile la umbră, în general, între 35-36 de grade inclusiv în Capitală. Iar indicele temperatură-umezeală, ce caracterizează starea de disconfort termic accentuat, a depășit pragul critic de 80 de unități.

Este al doilea cod roșu de caniculă, cel mai timpuriu, emis de Administrația Națională de Meteorologie. Ne amintim primul cod roșu în 24-25/06/2021 și, iată, la câteva zile distanță în acest an al doilea cod roșu emis destul de timpuriu pentru zona țării noastre în această perioadă”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.

Începutul lunii iulie vine cu temperaturi record

”Prima zi a lunii lui cuptor rămâne cu valori de temperaturi la nivelul maximelor de 37-38, posibil 39 de grade în partea de vest, 35-36 grade în sud. După care, într-adevăr, ziua de 2 și 3 iulie va aduce cele mai ridicate temperaturi, de 36 de grade în partea de vest, sud-vest a țării. 

Primele zile din săptămâna următoare, zilele de luni, marți și miercuri, din nou valori de 36-37 de grade în vestul țării și în sudul țării. Temperaturile vor mai crește și în partea de sud a țării la începutul săptămânii viitoare la nivelul celor măsurate la umbră, 37 de grade posibil și în Capitală, dar temperatura resimțită, așa cum menționam, cu siguranță, va depăși 38-39 de grade… se poate apropia de 40-41 de grade”, a mai spus directorul ANM.

VEZI ȘI: VINE CANICULA ÎN ROMÂNIA! PROGNOZA METEO PENTRU FIECARE REGIUNE ÎN PARTE

Cod roșu de caniculă în mai multe județe

Meteorologii au emis primul cod roșu de caniculă din această vară. Județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud sunt vizate de un cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat.

Potrivit ANM, joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Noaptea, temperaturile se vor menține ridicate și doar dimineața se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade.

Joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), local în zonele joase din Banat, Transilvania și Moldova valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei, pentru aceste zone fiind emis un cod portocaliu.După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

Temperaturi maxime apropiate de recordurile absolute ale perioadei se vor înregistra pe arii restrânse și în restul Transilvaniei, dar temperaturile minime vor fi mai coborâte decât valorile extreme.

Cod galben de caniculă în întreaga țară

Meteorologii au emis și un cod galben valabil joi și vineri, care se referă la un val de căldură și disconfort termic ridicat. În intervalul menționat valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade. În același interval, un val de căldură persistent și disconfort termic accentuat se vor resimți în Banat, Transilvania și Moldova.

Sursa foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Speli rufele greșit și pierzi bani fără să-ți dai seama. 7 greșeli pe care le faci
Click.ro
Speli rufele greșit și pierzi bani fără să-ți dai seama. 7 greșeli pe care le faci
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Digi 24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Digi24
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după violențele din Piața Victoriei: „Din păcate, vedem cum limbajul urii, promovat tot mai des în spațiul public, inclusiv în mediul online, produce efecte dramatice”
Gandul.ro

VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!