Cătălin Botezatu a decis cum se va împărți averea colosală după moartea sa. Creatorul de modă are peste 100 de milioane de euro

Cătălin Botezatu ne dă sfaturi despre vestimentația pe care trebuie să o adoptăm în ziua de Crăciun

Cătălin Botezatu a mărturisit într-un interviu emoționant că și-a făcut testamentul, iar în document a notat exact cum să se împartă averea colosală după moartea sa. Fără să mai prelungim suspansul, vă dezvăluim că o parte destul de mare va merge către diferite aziluri de bătrâni, iar restul va ajunge la o persoană importantă din viața sa, a cărei identitate nu a făcut-o publică. Și nu, nu este vorba despre părinții săi. Despre ei, designerul a precizat că au tot ce le trebuie până la sfârșitul zilelor. Conform unor informații oficiale, creatorul de modă a reușit să facă peste 100 de milioane de euro.

Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul și a îmăpărțit averea de peste 100 de milioane de euro

În vârstă de 53 de ani, Cătălin Botezatu deține trei fabrici de confecţii în România, cinci magazine proprii distribuite în ţară, potrivit agentiadepresamondena.com. Creațiile sale se vând în peste 60 de magazine de distribuţie secundare.

“De-a lungul timpului, am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. O parte din ce am se va duce în scopuri caritabile. Mai mult de jumătate va merge către bătrâni, restul este canalizat către o persoană dragă mie. Prietenii mei știu deja că mi-am făcut testamentul, totul e scris. Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi”, a declarat celebrul designer pentru publicația viva.ro.

Nu rata: Cătălin Botezatu, dezvăluiri de senzație. De ce nu vrea celebrul designer să se căsătorească și cine a fost prima lui iubire

 

View this post on Instagram

 

Va doresc un weekend liniștit!?❤️ @koptic.ro @stellamccartney #parisfrance #parisfashionweek2020

A post shared by Catalin Botezatu (@catalinbotezatu1) on

Află și: Lidia Buble, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce declarație de dragoste i-a făcut designerul

Cătălin Botezatu, programat din nou la medicii din Turcia după ce a fost diagnosticat cu cancer la colon

Îndrăgitul designer urmează să fie consultat din nou de medicii turci ca să vadă cum a evoluat totul după operația delicată suferită la finalul anului trecut. Atunci, lui Cătălin Botezatu i-a  fost extirpat o jumătate de colon după ce a fost diagnosticat cu temutul cancer.

“Sunt foarte bine cu sănătatea, în aceste momente aştept să merg la control, în Turcia, atunci când terminăm filmările pentru «Bravo, ai stil! Celebrities». Sunt foarte prudent, dar optimist, şi cred că totul va decurge perfect”, a mărturisit creatorul de modă în urmă cu o lună pentru jurnaliștii de la click.ro.

Descoperă și: Cătălin Botezatu, noi dezvăluiri despre viața intimă: “Au fost multe femei pe care le-am refuzat, dar…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!