Câte operaţii are, de fapt, Karmen Minune! A spus adevărul chiar ea despre silicoane

Câte operaţii are, de fapt, Karmen Minune! Artista și-a deschis sufletul în fața fanilor și le-a spus adevărul gol-goluț despre intervențiile estetice la care a apelat.

Karmen Minune este una dintre cele mai sexy artiste din showbiz-ul românesc. La 21 de ani, artista a devenit mămică pentru prima oară și a reușit destul de rapid să revină la silueta pe care o avea înainte de sarcină.

De-a lungul timpului, au tot existat speculații conform cărora Karmen ar fi trecut pragul medicului estetician pentru un implant mamar. Adevărul este, însă, că artista a apelat la ajutorul unui specialist, dar pentru a-și mări buzele.

Karmen le-a recunoscut fanilor că și-a dorit buze voluminoase așa că și-a injectat acid hialuronic. De altfel, este singura intervenție pe care și-a făcut-o. (CITEȘTE ȘI: LIDIA BUBLE, MESAJ SUBLIMINAL PENTRU RĂZVAN SIMION DUPĂ CE S-AU DESPĂRȚIT: „AM PLÂNS DESTUL, AM TERMINAT-O! GĂSEȘTE-ȚI O FATĂ CARE SĂ…”)

„Da, mi-am pus acid hialuronic în buze, dar foarte foarte puțin, adică 0,5 ml”, a răspuns Karmen la întrebările primite din partea fanilor.

Karmen Minune, criticată de fani

Karmen Minune a trecut, recent, printr-o situație neplăcută. Artista a ajuns la spital cu fiica ei, iar apoi a decis ca toata familia să fie testată pentru COVID-19. Acest lucru, însă, nu a fost privit cu ochi buni de fanii lui Karmen, care au criticat-o dur. (CITEȘTE ȘI: CUM „EVADEAZĂ” KARMEN MINUNE DIN RESPONSABILITĂȚILE DE MĂMICĂ. CE FACE ARTISTA, ATUNCI CÂND FIICA EI DOARME)

”Testele sunt de pe internet, că am primit foarte multe mesaje că, vai, noi oamenii cu bani care ne permitem să ne luăm teste și oamenii mor în spitale, că n-au teste. Testele se găsesc online, am și pus site-ul de unde l-am luat, adică nu a fost nimic pe ascuns, pe sub mână.

Ne-am făcut cu toții testele și ne-am văzut de Paște. După Paște am postat poza cu familia, alt scandal! Că voi v-ați văzut cu familia și noi am murit aici, nu ne-am văzut unii cu alții, că cum se poate așa ceva, foarte mulți oameni care mi-au dat mesaje, care au comentat, așa…”, a declarat Karmen, la „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Click.ro
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!