Caz incredibil în județul Botoșani. O mamă și-a opărit copilul de doar 2 ani cu apă clocotită. Care este starea micuțului

Un micut de doar doi ani si patru luni trece prin clipe de coșmar, după ce mama sa l-a oparit cu apa fierbinte. Totul s-a petrecut in comuna Todireni. Vineri dupa-amiaza, copilul a ajuns in stare grave la spitalul din Iasi.

Copilul a fost victima unui accident casnic vineri dimineata. In momentul in care mama lui muta o oala cu apa clocotita de pe aragaz pe masa, copilul se afla in apropierea picioarelor ei, iar femeia s-a dezechilibrat si a scapat oala cu lichidul fierbinte peste copil.

Micutul a fost oparit pe mana stanga si pe piept. Speriata, mama a sunat imediat la 112, la fata locului fiind trimis un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta.

Cadrele medicale i-au acordat micutului primul ajutor, dupa care l-au transportat imediat la Sectia de Pediatrie, pentru evaluarea arsurilor.

Ulterior, medicii au decis transferul lui de urgenta la Iasi. “Copilul a suferit o arsura circulara la nivelul membrului superior stang si torace. Arsuri de gradele II si III pe aproximativ 14% din corp”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani, conform monitorulbt.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24

A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania